Ultima oră
Prima decizie luată de UTA Arad după suspendarea dictată de Comisia de Disciplină Prima decizie luată de UTA Arad după suspendarea dictată de Comisia de Disciplină
NEWS ALERT | Revenire de senzaţie la Barcelona? Anunţul presei din Spania NEWS ALERT | Revenire de senzaţie la Barcelona? Anunţul presei din Spania
I-a enervat pe rapidişti, iar acum a fost delegat din nou! Partida pe care o va arbitra George Găman I-a enervat pe rapidişti, iar acum a fost delegat din nou! Partida pe care o va arbitra George Găman
Cristi Balaj a spus lucrurilor pe nume! Prima reacţie oficială despre plecarea lui Otele Cristi Balaj a spus lucrurilor pe nume! Prima reacţie oficială despre plecarea lui Otele
Jannik Sinner - Daniil Medvedev, reeditarea finalei de la Australian Open, în semifinale la Mastersul de la Miami Jannik Sinner - Daniil Medvedev, reeditarea finalei de la Australian Open, în semifinale la Mastersul de la Miami
Romeo Lavia, out pentru restul sezonului Romeo Lavia, out pentru restul sezonului

Autorităţile române iau în calcul trimiterea unei aeronave în Africa de Sud pentru a-i aduce în ţară pe jucătorii şi staff-ul echipei CSM Baia Mare

Sporturi Publicat pe 28 nov 2021
mail-share icon Email
//i0.1616.ro/media/581/3142/38128/20483832/1/s3.jpg


Autorităţile române iau în calcul trimiterea unei aeronave în Africa de Sud pentru a-i aduce în ţară pe jucătorii şi staff-ul echipei CSM Baia Mare, a declarat ministrul Sportului, Eduard Novak.
 
"Sunt de ieri în contact strâns cu echipa campioană la rugby a României, CSM Ştiinţa Baia Mare, blocată în Africa de Sud, ca urmare a interdicţiilor de călătorie impuse în urma depistării variantei Omicron a coronavirusului, dar şi cu premierul şi cu ministrul afacerilor externe. Se fac eforturi pentru găsirea unor alternative de zbor care să-i aducă acasă atât pe <zimbri>, cât şi pe ceilalţi români aflaţi în aceeaşi situaţie la Pretoria. Deocamdată, se fac demersuri pentru prelungirea vizei de şedere, dacă va fi cazul, precum şi a cazării. Situaţia lor se va rezolva şi vom avea curând detaliile, dar vă pot asigura că toţi vor reveni în deplină siguranţă. Dacă nu se va identifica o altă variantă de zbor, vom trimite o aeronavă special pentru a-i aduce acasă. Niciunul dintre ei nu a fost testat pozitiv, ceea ce e o veste la fel de îmbucurătoare", a declarat ministru Novak, pe Facebook.
 
Eugen Apjok, antrenorul principal al CSM Ştiinţa Baia Mare, a declarat că membrii delegaţiei române sunt bine, stau în camerele de hotel, ţin legătura cu autorităţile române şi speră să poată pleca în scurt timp din Africa de Sud. Echipa a rămas blocată în această ţară după ce compania aeriană care trebuia să-i transport spre Europa a anunlat toate zborurile, în urma îngrijorărilor apărute cu privire la noua tulpină Omicron a coronavirusului, descoperită în statul sud-african.
 
"Ţinem legătura cu autorităţile din România şi se încearcă să se găsească locuri la alte companii. Compania noastră a anulat toate zborurile pe Africa de Sud. Sunt convins că în următoarele zile se va rezolva. Încearcă să găsească zboruri, dar am înţeles că mai multe companii au renunţat la zborurile dinspre Africa şi cred că va fi destul de dificil să se găsească locuri disponibile pentru un grup aşa de mare. Suntem bine, toată lumea este bine, am fost testaţi joi şi vineri, toţi băieţii sunt negativi. E un pic de nelinişte normală, pentru că nu ştim când vom pleca. Sunt unii băieţi care sunt de cinci săptămâni în cantonament, au jucat şi la echipa naţională, mai urmează două săptămâni de carantină şi e destul de neplăcut. Ştim că vom intra în carantina de 14 zile şi ne vom conforma, asta este situaţia. E un pic de nelinişte, jucătorii sunt nerăbdători să meargă acasă, se pregătesc pentru carantina de 14 zile. E normal să fie întrebări, încercăm să-i ţinem la curent cu toate informaţiile. Aici este destul de linişte, în oraşul în care suntem noi nu sunt probleme, viaţa se desfăşoară normal, lumea poartă mască şi pe stradă şi în orice încăpere. Am înţeles că în sudul ţării sunt probleme mai multe. Le-am spus jucătorilor să se ferească cât mai mult şi să stea în camere, pentru că mai mult ca sigur mai trebuie să facem un test şi să nu avem surprize neplăcute. Jucătorii sunt în camere şi încearcă să fie cât mai liniştiţi şi nu ieşim decât la masă. Astăzi, fiind duminică, cred că va fi foarte difici să se găsească o soluţie, mai degrabă pe săptămâna viitoare se va rezolva. Aseară am vorbit şi cu ministrul Novak şi cu preşedintele federaţiei şi cu cel al clubului nostru, toată lumea este destul de îngrijorată şi vor să ne ajute şi suntem convinşi că într-un final vom pleca de aici. Testul nosru l-am făcut vineri, la ora 11.00, deci luni, la ora 11, expiră cele 72 de ore de valabilitate a testului şi, dacă nu vom pleca până atunci, cu siguranţă va trebui să facem alt test. Din păcate, pe 11 decembrie aveam de disputat finala Cupei României şi nu cred că vom mai putea. Sperăm să se găsească o soluţie, să amânăm meciul. 90 la sută din delegaţie e vaccinată. Avem un semn de întrebare cu privire la tot ce se întâmplă şi încercăm să stăm cât mai izolaţi, stăm în camere şi suntem convinşi că într-un final vom pleca de aici", a declarat, duminică, Eugen Apjok, antrenorul principal al CSM Ştiinţa Baia Mare, pentru Digi24.
 
Clubul de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare a anunţat, sâmbătă, că toate autorităţie române sunt implicate în repatrierea rugiştiloir aflaţi în Africa de Sud.
 
"Fiind prezenţi de două săptămâni în Africa de Sud la un puternic turneu de rugby, Toyota Challenge Cup, găzduit la Bloemfontein, componenţii campioanei en-titre a României, ar fi trebuit în cursul acestei dimineţi să se întoarcă în ţară pe ruta Johanesburg – Doha – Otopeni. Datorită situaţiei pandemice grave apărută pe continentul african, cursa aeriană care ar fi trebuit să îi repatrieze pe aceştia în ţară a fost anulată. Deşi testaţi PCR, întreaga delegaţie băimăreană s-a văzut nevoită să se cazeze pentru încă cel puţin 24 de ore la Hotelul din Bloemfontein. Pentru deblocarea acestei situaţii critice, oficialii campioanei, CSM Ştiinţa Baia Mare au făcut demersurile necesare de repatriere a delegaţiei sportive române pe lângă Ministerul Afacerilor Externe, prim-ministrul României, respectiv autorităţile judeţene. În soluţionarea acestei probleme se implică şi consulul României de la Pretoria, Claudius Cobzaru. Până când autorităţile centrale vor găsi soluţii de repatriere a rugbyştilor băimăreni moralul şi starea de sănătate a băieţilor noştri este una bună", a anunţat clubul băimărean.
 
Varianta omicron a SARS-CoV-2 a fost catalogată drept ”îngrijrătoare” de către OMS, după ce a fost descopeirtă prima oară în Africa.
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Sporturi

Ultimele articole Toate articolele