Ultima oră
VIDEO | Cagliari - Juventus 2-2. ”Bătrâna Doamnă” salvează remiza pe final graţie unui autogol VIDEO | Cagliari - Juventus 2-2. ”Bătrâna Doamnă” salvează remiza pe final graţie unui autogol
Eintracht Frankfurt a învins Augsburg, revenind din minutul 55 de la 0-1 Eintracht Frankfurt a învins Augsburg, revenind din minutul 55 de la 0-1
FR Gimnastică anunţă modificări în componenţa echipelor pentru Campionatele Europene, ca urmare a retragerii fraţilor Burtanete şi a incidentului de la Reşiţa FR Gimnastică anunţă modificări în componenţa echipelor pentru Campionatele Europene, ca urmare a retragerii fraţilor Burtanete şi a incidentului de la Reşiţa
VIDEO | Cristi Manea a cerut antrenor la CFR şi şi-a anunţat plecarea. ”Eu îmi fac treaba până la final” VIDEO | Cristi Manea a cerut antrenor la CFR şi şi-a anunţat plecarea. ”Eu îmi fac treaba până la final”
Dan Petrescu, cerut de urgenţă în Gruia! "Ar fi momentul să vină" | VIDEO EXCLUSIV Dan Petrescu, cerut de urgenţă în Gruia! "Ar fi momentul să vină" | VIDEO EXCLUSIV
VIDEO | Victoria la scor cu CFR Cluj l-a făcut pe Gică Hagi să jubileze. ”Un meci perfect. Tot ce am pregătit s-a întâmplat” VIDEO | Victoria la scor cu CFR Cluj l-a făcut pe Gică Hagi să jubileze. ”Un meci perfect. Tot ce am pregătit s-a întâmplat”

Două şahiste junioare au obţinut remize în cadrul simultanului cu Garry Kasparov şi marii maeştri internaţionali înscrişi la Superbet Chess Classic Romania 2021

Special Publicat pe 5 iun 2021
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38224/20232313/1/alessia-ciolacu-si-levon-aronian-numarul-5-mondial-demonstrativ-superbet-chess-classic-2021.jpg

  • Turneul începe astăzi, la ora 15.00, în direct pe Look Sport.

Multiplul Campion Mondial Garry Kasparov şi fotbalistul Ilie Dumitrescu, iubitor al şahului, vor face primele mutări, pentru a da startul competiţiei

Două tinere şahiste care au participat ieri la simultanul de şah oferit de multiplul campion mondial, Garry Kasparov, şi de ceilalţi mari maeştri de top prezenţi la turneul Superbet Chess Classic 2021, au reuşit performanţa de a face remize. 

Cele două şahiste sunt: Alexia Iordache, care este multiplă medaliată la Campionatele Naţionale de juniori (aur - şah clasic, aur şah-rapid, argint - şah rapid, aur - dezlegări) şi Alessia Ciolacu, care a devenit în 2021 campioană naţională de senioare la doar 16 ani. Performanţa celor două fete a fost atinsă după mai bine de două ore de joc. Restul partidelor au fost câştigate de marii maeştri internaţionali.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38224/20232313/3/alexia-iordache-multipla-medaliata-la-campionatele-nationale-de-sah.jpg

În cadrul Ceremoniei oficiale de deschidere Superbet Chess Classic 2021, de pe 4 iunie, mai mulţi copii medaliaţi la campionatele naţionale, personalităţi ale vieţii publice - precum primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan; primăriţa Sectorului 1, Clotilde Armand; arbitrul Ion Crăciunescu; fotbalistul Ilie Dumitrescu – şi oameni de afaceri - Andrei Diaconescu (ONE United); Sacha Dragic (Superbet); Vlad Ardeleanu (Medima) - au jucat partide demonstrative simultane cu Marele Maestru Internaţional Garry Kasparov şi cu jucătorii înscrişi în turneul Superbet Chess Classic Romania 2021. Garry Kasparov a deschis simultanul, iar după primele cinci mutări la fiecare masă, au urmat marii maeştri internaţionali care, de astăzi, se vor confrunta în turneu.  

//i0.1616.ro/media/581/3142/38224/20232313/4/alessia-ciolacu-demonstrativ-superbet-chess-classic-2021.jpg

Este  o performanţă pentru cele două jucătoare, care ne arată ce potenţial promiţător au. Sperăm să le vedem cât de curând pe aceste fete şi în echipa naţională. Pentru toţi copiii participanţi la partida demonstrativă de şah de ieri a fost o ocazie să înveţe, să se antreneze cu Garry Kasparov şi cu marii maeştri internaţionali prezenţi la turneu. Ne-au bucurat entuziasmul şi seriozitatea cu care copiii au acceptat provocarea”, a declarat Augusta Dragic, preşedinta Fundaţiei Superbet, care organizează turneul Superbet Chess Classic Romania 2021.

Turneul propriu-zis începe astăzi, 5 iunie 2021, la ora 15.00, la Sheraton, cu Runda 1. Prima mutare, care va da startul competiţiei, va fi făcută de Garry Kasparov, iar a doua primă mutare îi va reveni fotbalistului Ilie Dumitrescu. Concurenţii vor juca şah clasic, în sistem turneu, fiecare cu fiecare, iar câştigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat. 

Ordinea de joc în Runda 1 a fost stabilită tot în cadrul Ceremoniei oficiale de deschidere din 4 iunie:

  • Shakhriyar Mamedyarov  - Wesley So 
  • Alexander Grischuk - Maxime Vachier-Lagrave 
  • Bogdan Deac – Anish Giri 
  • Teimour Radjabov – Fabiano Caruano 
  • Constantin Lupulescu – Levon  Aronian 

Cei 10 jucători de şah din competiţie sunt: 

  • Fabiano Caruana (SUA) – al doilea jucător din lume şi challenger al campionului mondial Magnus Carlsen, devenit mare maestru la 14 ani. 

  • Levon Aronian (Armenia) – Mare Maestru de la 18 ani, al cincilea jucător al lumii, a câştigat Superbet Rapid&Blitz în 2019 la Bucureşti. 

  • Anish Giri (Olanda) – Mare Maestru de la 14 ani, se menţine în top 10 la nivel mondial de mai mulţi ani. 

  • Alexander Grischuk (Rusia) - Se află pe poziţia a şaptea în clasamentul FIDE. Marele maestru rus este triplu campion mondial de blitz şi multiplu medaliat la Olimpiadele de şah. 

  • Wesley So (SUA) - Al nouălea jucător al lumii. Din toamna lui 2019 şi până în luna februarie a acestui an, a reuşit să-l învingă în trei finale pe marele maestru norvegian, Magnus Carlson. 

  • Shakhriyar Mamedyarov (Azerbaidjan) – Jucător abonat la top 10 mondial. Dublu campion mondial de juniori, campion european alături de echipa azeră, campion mondial la şah-rapid, medaliat cu aur la individual în cadrul Olimpiadei de la Istanbul. 

  •  Teimour Radjabov (Azerbaidjan) -  Jucător „abonat” la top 10 mondial, la 12 ani a câştigat Campionatul European destinat juniorilor sub 18 ani. În 2003 a reuşit să învingă trei campioni mondiali Kasparov, Anand şi Ponomariov. În 2006 l-a învins şi pe marele maestru bulgar Veselin Topalov. În 2019 a câştigat finala Cupei Mondiale de şah. 

  • Maxime Vachier-Lagrave (Franţa) – Locul 14 mondial, a fost Campion European la şah-rapid, vice-Campion Mondial la blitz şi triplu Campion al Franţei. 

  • Constantin Lupulescu (România) - Cel mai bine cotat jucător român de şah, a reprezentat România la şapte Olimpiade şi opt Campionate Europene. În 2016, la Olimpiada de la Baku, a făcut remiză împotriva campionului mondial, Magnus Carlsen, şi astfel şi-a ajutat echipa să învingă Norvegia. Este beneficiarul unui wildcard la Superbet Chess Classic Romania 2021.

  • Bogdan Deac (România) - Al doilea jucător al României, a obţinut titlul suprem în şah înaintea împlinirii vârstei de 15 ani. A debutat în echipa naţională de seniori la vârsta de 14 ani. La Olimpiada de la Baku din anul 2016 a reuşit 7 puncte din cele 10 runde jucate. A intrat ca jucător de rezervă, în locul lui Richard Rapport (Ungaria) şi este singurul junior din turneu.

Turneul va avea loc între 5 şi 14 iunie, cu excepţia zilei de 10 iunie. Partidele încep la ora 15.00 şi se încheie în jurul orei 20.00. În fiecare zi a turneului, invitaţi speciali vor face prima mutare simbolică. Printre invitaţi se numără: Ilie Dumitrescu (5 iunie);  Ciprian Teleman, Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (6 iunie), Virgil Stănescu (6 iunie); Florin Răducioiu (7 iunie); Mihai Leu (8 iunie); Ana - Maria Brânză (9 iunie); Gică Craioveanu (11 iunie); Cătălin Moroşanu (12 iunie); Daniel Pancu (13 iunie); Gică Popescu (14 iunie).

În România, competiţia va fi transmisă în direct de postul de televiziune LookSport şi va fi comentată de Marii Maeştri Internaţionali Alin Berescu (Căpitanul Echipei Naţionale de Seniori)  şi Andrei Murariu, precum şi Maestrul Internaţional Gabriel Grecescu. În online şi în străinătate, va putea fi urmărită pe  https://grandchesstour.org/.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Special

Ultimele articole Toate articolele