În timpul meciului de la Iaşi, Florinel Coman şi-a înjurat cu năduf căpitanul. Gestul său a cam umplut un pahar plin de obrăznicii. Însă reacţia acestui tânăr de 20 de ani ne invită să punem într-o altă lumină condiţia fotbalistului român sortit ratării.
Să lăsăm scuzele consacrate şi să-i privim, un pic, şi pe ei.
Pentru că, pe bună dreptate, s-a creat o obsesie colectivă cu cauze arhicunoscute, dar prea generale. Fotbalul românesc nu progresează pentru că avem baze de pregătire părăginite sau inexistente, antrenori neinstruiţi sau comisionari, finanţatori hrăpăreţi sau atotştiutori, legi strâmbe şi strategii de o etapă.
Citește și
Florinel Coman vine să ne demonstreze că fotbalistul, ca individ, este, în multe cazuri, singurul vinovat pentru eşecul carierei sale. Există şi varianta aceasta, să o adăugam la lista noastră.
Deseori, nu doar împrejurările nefavorabile îi duc spre pierzanie. Această categorie de jucători români sunt maniaci în găsirea scuzelor. Se înconjoară de ele ca de cel mai de preţ talisman.
Măcar acum, în prag de Centenar, să se întrebe, în spiritul vorbelor lui John F. Kennedy, ce pot ei să facă pentru fotbal, că e meseria lor. Şi ne facem şi noi introspecţia noastră.
Geniile gazonului s-au ridicat din sărăcie împotriva unei lumi care nu le dădea nicio şansă de izbândă. Aceşti frumoşi nebuni, idolii a milioane de oameni, n-au aşteptat momentul oportun, împrejurările favorabile şi o ţară ca din vis. Mori cu aşteptarea.
Maradona, Stoichkov sau al nostru Mutu au purtat războaiele lor şi cu flegme, şi cu înjurături, şi cu păcate memorabile. Dar aceste instincte sălbatice provin din ambiţia lor supraomenească.
De partea celaltă, băieţii din tipologia lui Florinel Coman înjură, scuipă şi adună păcate memorabile în timp ce părăsesc lupta şi, implict, lumina reflectoarelor. Aceştia nu ies din mahala, din favelă sau din ghetou. Eternele pretexte le vor ţine de cald.
Fotbalul a fost mereu atât de iubit pentru că ne spune povestea a sute de tineri care s-au ridicat din medii defavorizate şi au ajuns nişte zei ai arenelor. Fie că au provenit din America Latină, fie că veneau din Africa. Ori, precum Zlatan, din Suedia, dar cu părinţi emigranţi, divorţaţi şi un tată alcoolic.
De la Pele şi Garrincha până spre noi, la regretatul Balaci, care a copilărit într-una cartier ţigănesc, drumul spre glorie a fost mereu plin de circumstanţe nefavorabile.
În 2018, obraznicul, nemulţumitul şi oprimatul Florinel câştigă, bietul de el, 14 mii de euro pe lună. Aşa ne-a anunţat patronul din cauza căruia, vezi Doamne, el nu poate să-şi vadă de drum, să muncească mai mult, să nu rupă uşa după antrenamente, să-şi impună autoritatea prin propriul său exemplu în faţa vestiarului.
Ajungi sus doar când nu te opreşti mereu la scuze.
Şi, în concluzie, să mai adăugăm o cauză când ne întrebăm de ce nu mai avem fotbal.
Cristian Aszalos
