Ultima oră
Cosmin Contra îl provoacă pe Pablo Cortacero: ”Aştept să mă dea afară, dar nu cred că au tăria de caracter să o facă” Cosmin Contra îl provoacă pe Pablo Cortacero: ”Aştept să mă dea afară, dar nu cred că au tăria de caracter să o facă”
Real Madrid – Alaves s-a terminat 1-2. Oaspeţii au produs surpriza pe Santiago Bernabeu după două erori uriaşe în defensiva ”galactică” Real Madrid – Alaves s-a terminat 1-2. Oaspeţii au produs surpriza pe Santiago Bernabeu după două erori uriaşe în defensiva ”galactică”
PSG - Bordeaux 2-2. Parisul pierde încă două puncte în Ligue 1 PSG - Bordeaux 2-2. Parisul pierde încă două puncte în Ligue 1
VIDEO: Pleacă Diego Fabbrini de la Dinamo? Răspunsul eroului ”câinilor” din meciul cu Viitorul VIDEO: Pleacă Diego Fabbrini de la Dinamo? Răspunsul eroului ”câinilor” din meciul cu Viitorul
VIDEO: Ruben de la Barrera, foarte supărat, după eşecul categoric cu Dinamo. ”Cel mai prost meci al nostru!” VIDEO: Ruben de la Barrera, foarte supărat, după eşecul categoric cu Dinamo. ”Cel mai prost meci al nostru!”
VIDEO: Semnal de alarmă tras de Gabi Iancu, după eşecul usturător din Cupă contra lui Dinamo: ”Trebuie să ne trezim!” VIDEO: Semnal de alarmă tras de Gabi Iancu, după eşecul usturător din Cupă contra lui Dinamo: ”Trebuie să ne trezim!”

EXCLUSIV | Campion în Liga 1, marcator cu Liverpool în Europa şi acum antrenor personal în oraşul lui Salah & Co! Cum a fost posibilă "minunea Urziceni": "Fără Dan Petrescu era imposibil!"

Liga I Publicat de Popa Robert pe 26 oct 2020
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38109/19565075/1/rps-4658.jpg

Campion al României cu Unirea Urziceni, Bruno Fernandes (41 de ani) a pus ghetele în cui în 2015, însă acum trăieşte într-un oraş care "respiră" fotbal în fiecare secundă: Liverpool.

Fundaşul portughez care a jucat în România pentru Ceahlăul, Unirea Urziceni şi Târgu Mureş a vorbit în exclusivitate pentru Look Sport despre perioada magică petrecută la Urziceni sub comanda lui Dan Petrescu şi despre meciurile memorabile făcute în cupele europene.

În 2009, Unirea Urziceni surprindea lumea fotbalului şi cucerea titlul în Liga 1, iar performanţa era urmată de o participare în Liga Campionilor, într-o grupă cu Sevilla, Rangers şi VfB Stuttgart, încheiată pe locul 3, poziţie ce a asigurat o "dublă" în Europa League cu Liverpool. Cormoranii s-au calificat cu scorul general de 4-1, iar singurul gol al Unirii a fost înscris de Bruno Fernandes.

Acum locuieşti în Liverpool. Spune-mi cu ce te ocupi în prezent şi dacă îţi doreşti să devii antrenor.
În prezent am o sală de forţă în oraş, unde mă ocup de trainingul personal la clienţi. Sunt implicat şi într-un proiect cu o academie de fotbal, se numeşte River Juniors, unde antrenez grupe de copii de la 9 ani până la vârsta de 14 ani. Sunt două proiecte în care mă implic foarte mult. Merg la sala mea dimineaţa mai mult, apoi am antrenamente la academia de fotbal după-amiază. Dacă o să vină oportunitatea şi mi se va părea că este (un proiect – n. red.) bine structurat şi poate ajunge undeva, iar eu să simt că pot ajuta jucătorii să ajungă la un nivel mai bun, nu aş zice nu (unei oferte de a pregăti o echipă de seniori – n. red.).

Îţi mai aminteşti cum ai ajuns la Urziceni? Cine te-a convins să mergi acolo?
La Urziceni am ajuns prin noroc, puţin din întâmplare, şi pentru că am avut un prieten foarte bun. Narcis Răducan, cu care jucam în sezonul precedent la Ceahlăul Piatra Neamţ, se lăsase de fotbal. A început să lucreze la Unirea Urziceni, pe partea administrativă – sportivă, şi m-a sunat într-o după-amiază. Încă eram la Bucureşti. M-a sunat, m-a întrebat <<Ce faci?>>, pentru că ştia că nu mai sunt la Piatra Neamţ. Echipa retrogradase în sezonul trecut, iar contractul meu s-a desfăcut. Fiind fără contract atunci, Narcis m-a sunat şi m-a întrebat dacă aş fi dispus să vin la Urziceni, pentru că ei avut, din nefericire, accidentări la fundaşii centrali: Laszlo Balint, care e acum antrenor la UTA Arad, şi Dan Matei, care are o şcoală de fotbal la Cluj (actualul antrenor al Sănătăţii Cluj, din Liga a III-a – n. red.). Narcis m-a convins să vin la Urziceni. După câteva zile, m-am întâlnit la Bucureşti, la o cafenea, cu Narcis şi cu MM Stoica (pe atunci manager general al echipei ialomiţene – n. red.). Ne-am pus de acord şi aşa am ajuns eu la Unirea Urziceni.

Te gândeai că vei lua titlul la scurt timp după transfer?
Să fiu sincer, nu. Ştiam că e o echipă bună, din momentul în care m-a sunat Narcis m-am interesat de echipă. Ştiam puţin din meciul jucat împotriva lor în sezonul precedent. M-am interesat, am văzut. Îl ştiam pe antrenor. Narcis mi-a dat şi el câteva informaţii despre echipă, despre băieţi, cum erau. La titlu nu mă gândeam. Credeam că puteam să facem un campionat foarte bun, echipa reuşise să ia locul cinci în sezonul pe care-l terminaseră. Acolo, noi chiar aveam încredere că se poate face performanţă, dar nu cred că ne gândeam la titlu în momentul când am început. Întradevăr, a fost ceva la care nu mă aşteptam, poate de aia a fost şi mai frumos, am trăit la intensitate maximă. Să fiu sincer, a fost cea mai frumoasă amintire din cariera mea, e un titlu de campion, ceva care o să rămână acolo pentru totdeauna.

Cu ce jucători de la Urziceni te-ai împrietenit? Cu cine mai păstrezi legătura?
Imediat, când am ajuns, m-am împrietenit prima dată cu Arlauskis, cu el am stat în cameră în Scoţia, unde ne-am dus să facem cantonamentul. Ne-am înţeles din primul minut. Ziceam că suntem fraţi din mame diferite, pentru că ne înţelegeam foarte bine. Uşor-uşor, am început să mă împrietenesc cu toţii băieţii de acolo, erau toţi băieţi de nota zece. A fost chiar foarte uşor. Români, argentinieni, brazilieni, erau acolo jucători de toate naţionalităţile. Normal că te ataşezi mai mult de unii decât de alţii, dar toţi eram prieteni. Ne dădeam viaţa unul pentru altul când intram pe teren. Asta ne-a făcut să facem performanţă, altfel era imposibil. Prietenii cu care mai păstrez legătura, din când în când, sunt Arlauskis, Ricardo Gomez, Semedo, care e şi el aici în UK, la Londra. Sunt acele persoane alături de care ai trăit nişte momente, doi ani foarte frumoşi, şi chiar dacă 10 ani nu îi vezi sau nu vorbeşti cu ei, dacă e să ne întâlnim sau să vorbim e ca şi cum ne-am văzut ieri. Aşa de bine ne-am înţeles între noi. Pe toţi îi am în inima mea şi îi consider prieteni pe viaţă.

Cum era Dan Petrescu când te-a antrenat? Ce sfaturi îţi dădea la antrenamente?
Dan Petrescu, pentru toţi jucătorii, conducătorii, lumea care a lucrat cu el, era foarte serios, foarte profesionist. Dacă te duceai, trebuia să fii 110% implicat în ce faci. Dacă te antrenezi, antrenează-te cât poţi de bine. Dacă joci, joacă cât poţi de bine. Dacă faci refacere, trebuie să faci refacere cum trebuie. Culcă-te. Bea apă plată. Adică sfaturi pe care trebuie să le ai şi să le faci, astfel încât să poţi face performanţă. Mie mi-a părut rău că nu am prins (mai mult – n. red.) pe Dan Petrescu şi tot staff-ul care era acolo: Patrick Lăzărescu, Mircea Lebon, Nea Dan, Cristi Pojar.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38109/19565075/2/rps-8067.jpg

Tot staff-ul care era acolo şi făceau parte. Eu i-am prins deja într-o fază când aveam 29 spre 30 ani. Atunci mi-am dat seama că îmi lipsea ceva. Petrescu era exact acel antrenor care mereu care te făcea să dai mai mult, să ai grijă de tine, să fii mereu pregătit să intri să-ţi ajuţi echipa. Nu exista la noi să fii pe bancă şi să nu-ţi dai interesul. Să stai acolo <<Nu m-a băgat, asta e, nu-mi dau interesul>>. Trebuia să fii pregătit, pentru că nu ştiai niciodată când o să vină rândul tău. Dacă nu erai pregătit şi te băga, iar tu nu dădeai randament, afară. Nu mai intrai în planuri. A creat acolo un grup, o mentalitate atât de puternică încât fiecare jucător ştia că nu putea să lipsească de la un antrenament. Dacă lipseai de la un antrenament deja pierdeai terenul cu acel jucător care se bătea cu tine pentru un loc. Noi încercam mereu să fim acolo, să dăm totul, să demonstrăm că suntem cei care trebuie să joace în primul 11. Dar cel care stătea afară, chiar dacă stătea afară, tot încerca să te ajute. Chiar dacă nu juca el, jucai tu, jucai pentru echipă. Ştia că o să vină şi şansa lui dacă se ţine de treabă şi e băiat muncitor. Mentalitatea asta ne-a făcut să mergem mai departe şi să cucerim titlul. Dan Petrescu a fost, întradevăr, cel mai bun antrenor pe care l-am avut. Nu doar pe partea tehnico-tactică, ci şi mult pe partea psihică, mentalul. Să ştii să fii puternic mereu, şi mai mult când nu-ţi merge. Când treaba nu-ţi iese, când nu prea joci, să ştii că dacă munceşti şi încerci să dai tot ce ai mai bun în tine o să vină şi rândul tău, şi o să poţi să intri să ajuţi echipa.

Se putea lua titlul la Urziceni fără un antrenor ca Petrescu?
Părerea mea este că nu. Era imposibil. Petrescu, împreună cu MM Stoica şi cu Narcis Răducan, au ales echipa, au ales jucătorii unul câte unul. Ne-au adunat de peste tot. Au ştiut să construiască un grup puternic, un colectiv unde, atunci când se ducea să muncească, să se antreneze, să joace, eram ca fraţii. Dădeam totul unul pentru celălalt. Asta ne-a făcut să supărăm şi să putem fi mai puternici decât echipele care aveau bugete mai mari, jucători consacraţi, ca Steaua, Dinamo, Vaslui, Poli Timişoara. O echipă mai mică, ca Urziceni la acel moment, putea face faţă echipelor despre care am vorbit numai cu un antrenor, un conducător, ca Dan Petrescu şi tot staff-ul. Trebuia să fie un efort colectiv. Nimeni nu putea ajunge de unul singur unde am ajuns noi. El ne-a făcut să ne închidem în acel colectiv şi să tragem tare unul pentru altul. Ca să poţi face performanţă, nu-ţi trebuie doar jucători buni, tehnici, ci să ai şi pe cineva care să ştie cum să îmbine toate calităţile de la diferiţi jucători pe care îi are şi să poată alcătui o echipă puternică mintal, fizic, care să poată duce fiecare meci, unul după altul, să aibă încredere, să fie puternică mereu, să aibă voinţă, să muncească în fiecare zi, să ştie că dacă face acest lucru e mult mai aproape să reuşească ce am reuşit noi. Nu se întâmplă mereu, dar dacă faci tot ce trebuie eşti mult mai aproape. Asta s-a întâmplat şi e bine că am reuşit într-un bun sfârşit să luăm titlul.

La meciul cu Rangers, câştigat cu 4-1 în grupele Champions League, ai marcat un gol. Pe statistici apare că e autogol, dar pe reluări mi se pare că doar tu ai atins mingea. Lămureşte-mă cu acea fază. Ce îţi aminteşti?
Bine, la faza aceea a fost un corner în favoarea noastră, din partea dreaptă a atacului nostru. Cred că Brandan a bătut acel corner,  în spate, pentru Apostol, iar Apostol a încercat să recentreze spre careu. Mingea a venit, cumva, mai jos. Şi eu, instinctiv, am pus (balonul – n. red.) printre picioarele mele şi am dat cu călcâiul din piciorul drept. Mingea a luat-o spre poartă, dar a trebui să atingă jucătorul lor, cred că pe atacantul lor Lafferty. Dacă nu-l lovea pe Lafferty, nu ar fi intrat. Mie mi-ar fi plăcut să fie direct din piciorul meu spre poartă, dar am dat eu cu piciorul şi, după aceea, mingea a lovit tibia lui Lafferty şi de aceea a intrat, aşa că a fost autogol. Am văzut şi eu atunci (pe tabela de marcaj – n. red.), pentru câteva secunde, Fernandes, dar după aceea au văzut şi au schimbat. Dar am pus umărul, călcâiul (râde), la golul acela.

Este un regret pentru tine că nu ai ajuns în optimile Champions League?
Este un regret, normal. Dacă treceam de ultimul meci, împotriva lui Stuttgart, fără să pierdem, mergeam şi ne duelam cu Barcelona, împotriva lui Messi. Dar, dacă n-am reuşit, am căzut în Europa League şi am prins-o pe Liverpool. Am pierdut din partea aceasta că nu ne-am întâlnit cu Messi, dar ne-am întâlnit cu Gerrard şi compania. Aşa că, asta e viaţa, am jucat, am făcut tot ce am putut, Stuttgart a fost mult mai bună în ziua respectivă, ei au meritat să ajungă mai departe şi să joace cu Barcelona. Noi ne-am achitat sarcinile, am strâns opt puncte. Până atunci a fost cea mai mare reuşită a unei echipe din România în Champions League, apoi după aceea a venit CFR-ul cu 10. Am fost cu capul sus, să jucăm cu Liverpool, şi cred că ne-am descurcat destul de bine.

Ce a însemnat pentru tine golul cu Liverpool? Poţi spune că e golul carierei tale?
Este golul carierei mele, nu prea am dat. E clar că un gol cu Liverpool, într-o cupă europeană, în Europa League, este ceva special. Chiar dacă nu ne-am calificat mai departe, chiar dacă ei ne-au bătut, este ceva care rămâne acolo. Aş fi dat golul înapoi să mă duc mai departe. Nu am nici un dubiu. Aş fi dat golul înapoi să putem să ne calificăm noi şi ei să rămână. Dar, asta e, dacă nu s-a putut, măcar am avut experienţa să jucăm aceste două meciuri. A fost o mare bucurie că am putut face ceva pentru echipă. La momentul acela era golul care egala eliminatoarea (situaţia la general devenise 1-1, după reuşita lui Fernandes. Liverpool a dat, însă, trei goluri pe Ghencea şi a mers mai departe – n. red.). A fost o senzaţie foarte tare.

Ai exersat mult faza din care ai marcat cu Liverpool?
Nu, chiar nu. Eu, de obicei, la faza aceea, trebuia să mă duc la prima bară, să fiu primul care atacă mingea acolo, la prima bară. Bilaşco şi ceilalţi trebuiau să se ducă pe mijloc, după aceea la bara a doua, unul mai retras. Pe moment, nu ştiu dacă am simţit sau aşa mi-a venit, i-am zis lui Bilaşco <<Du-te tu pe prima bară, ei deja au văzut şi ştiu că mă duc eu, şi rămân eu aici>>. Ne-am înţeles acolo într-o secundă, Pădureţu a bătut mingea şi - dacă vă uitaţi, vedeţi acolo un moment în care dau un pas înainte şi stau, nu ştiu dacă atac, nu atac - nu mi-a venit să cred că stau singur acolo, nu vine nimeni să mă ia. Cred că exact din această cauză (a venit golul – n. red.), că am schimbat cu Bilaşco, ei se aşteptau să intru eu pe prima bară. Bilaşco s-a dus, ei au rămas pierduţi şi, din fericire, mingea a venit acolo, am pus capul bine de tot şi a intrat. Asta a fost.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38109/19565075/3/rps-8439.jpg

 

Cum era Gerrard ca adversar? Dar Liverpool, în general?
O echipă omogenă, o echipă cu multă experienţă, cu jucători care joacă an de an în Premier League. Jucători obişnuiţi cu meciurile tari din Champions League, unii în Europa League, la echipe naţionale. Un antrenor experimentat, Rafael Benitez (câştigător al Ligii Campionilor cu Liverpool în 2005, al Cupei UEFA cu Valencia în 2004 şi al trofeului Europa League cu Chelsea în 2013 – n. red.). Nu ai ce să zici. Nu vezi punctele slabe atunci când te uiţi la o echipă ca Liverpool. Erau agresivi, ştiau că noi venim să încercăm să-i deranjăm, să facem tot ce este în putinţa noastră să luăm ceva, mai ales la primul meci, acolo în Liverpool. Apoi să putem, la Bucureşti, să facem o supriză. De aceea ne-au luat tare din primul minut, ne-au respectat, pentru că ce au văzut în Champions League, în faza grupelor, i-a făcut să ne respecte şi să-şi ia toate măsurile ca să nu li se întâmple ce i s-a întâmplat lui Rangers sau lui Sevilla. De aceea cred că Liverpool a fost foarte profesionistă. Jucători care joacă un fotbal matur, care ştiu să gestioneze presiunea, pentru că presiunea era numai la ei, noi nu aveam nicio presiune, ei trebuiau să bată şi să meargă mai departe. Despre Gerrard nu am ce să comentez. Este un fotbalist despre care toată lumea ştia ce joacă, toată lumea ştia cum se gândeşte la meci, cum se pregăteşte, cum îşi motivează colegii, era o extensie a antrenorului în teren. (Statutul de – n. red.) lider în teren este văzut de colegi prin ce face în fiecare meci, prin dăruire, calitate, efort. Este un jucător pe care orice antrenor din lume, şi mulţi au încercat, să-l ia de la Liverpool, doar că n-au avut noroc, pentru că el nu a vrut să plece de la Liverpool. Putea să ajungă la Real Madrid. Ştim cu toţii povestea lui. Torres nu a apucat să joace cu noi. A venit la Bucureşti, dar nu a intrat. Dar era Fernando Torres de la Liverpool, ”El Nino”. Când intra era spaima fundaşilor centrali. Aş fi vrut să joc împotriva lui, să mă testeze, să văd ce pot împotriva unui jucător de o asemenea calitate, dar, din păcate nu s-a întâmplat.

Te opresc oamenii din Liverpool pe stradă, să-ţi amintească faptul că le-ai dat gol?
Nu. Sunt persoane care au venit la mine la sală şi au aflat că am jucat cu Liverpool. Se duc şi mă investighează, îşi dau seama că am dat gol cu Liverpool în Europa League, majoritatea sunt adepţii lui Liverpool, şi nu prea le place, dar sunt amabili şi zic <<Nu trebuia să dai, dar…bine că ai dat, că aţi pierdut şi aşa măcar ai avut o consolare>>. Dar nu, nu prea, aici te lasă lumea, nu au nicio treabă. Ei sunt cu Liverpool sau cu Everton. Asta e religia pentru ei. Aici, în Liverpool, nu ai nicio problemă, lumea e simpatică. Oamenii care află că am dat gol, îmi amintesc, râd şi nu au nicio problemă.

Petrescu e antrenor la CFR. Bilaşco e în conducere. Ce mesaj ai pentru ei?
Ştiu că Petrescu e acolo, Bilaşco. Mesajul meu pentru ei e să fie sănătoşi, să ia titlul, să le meargă bine de tot, să continue să câştige meci după meci, să se ducă în Champions League. Să facă din nou o figură frumoasă în Europa, pentru că au echipă. Am văzut şi câteva meciuri din ultimul sezon. Cred că trebuiau să fie în următoarea fază. Cine a văzut ultimul meci (cu Sevilla, în 16-imi – n. red.). ştie despre ce vorbesc. Dar, acesta e fotbalul, sunt sigur că ei sunt mândri de ce au putut să facă până acum. Nu am nici un dubiu că la anul tot aşa va fi, dacă toţi rămân acolo, la CFR, sau pe unde o să se ducă, sunt băieţi de nota zece şi profesionişti adevăraţi.

Ţi-ai dori ca Urziceni să redevină ce a fost odată? Ai vorbit cu foştii colegi, să faceţi un meci demonstrativ?
Normal că mă doare sufletul, să văd Urziceniul cum este acum. Au fost momente trăite acolo cu intensitate maximă, nu am cum să le uit niciodată. A fost cea mai bună perioadă din cariera mea, din viaţa mea. Cred că e greu să redevină ce a fost, pentru că şi situaţia în ţară, şi economia, e foarte greu să se mai implice în fotbal, să ia echipa de jos cum a luat-o domnul Bucşaru din Liga a IV-a până în Champions League. Dar, mi-aş dori foarte tare, să vină cineva care poate şi are acea pasiune pentru fotbal să poată să ia această echipă şi să o ducă acolo sus, să dea o bucurie persoanelor care fac parte din comuna aceea, din Urziceni. Foştii colegi au făcut un meci demonstrativ acum câteva luni, la Slobozia, din păcate nu am putut să mă duc. A fost chiar imposibil să mă duc. Dar, cine ştie, în viitor poate mai putem să stăm toţi împreună, să ne mai revedem, să facem un meci, să ne amintim de momentele pe care le-am trăit.

Cum ţi se pare Liverpool de acum, cu Klopp? Ce jucători îţi plac?
Am fost să văd vreo patru-cinci meciuri de la Liverpool, de când a venit Klopp la echipă. Şi, de când e Klopp la echipă, Liverpool nu s-a oprit să devină mai bună, din ce în ce mai bună, în fiecare sezon s-a văzut o creştere la echipă. Klopp a avut noroc, pentru că şefii au avut răbdare. I-au dat mână liberă, să facă el ce ştie mai bine, să gestioneze, să cumpere jucătorii potriviţi, nu să ia orice jucător, pentru cel pe care îl vrea nu este disponibil. Klopp a aşteptat şi a zis <<Vreau portarul acela, portarul acela trebuie să-l luăm. Dacă nu e disponibil acum, hai să mai aşteptăm un an>>. Fundaşul central, foarte important <<Pe acela îl vreau. Îl mai ai pe B, C. Nu, pe A îl vreau. A a venit>>. Pe banda dreaptă, pe banda stângă, în atac, pe mijlocul terenului. Uşor-uşor a construit echipa. Eu cred că putem compara puţin, la nivel desigur, cu ce a făcut Petrescu şi echipa tehnică la Urziceni. A luat fiecare jucător exact pentru ce plan avea el. A mers bine. A avut un an în care a luat locul cinci, a văzut ce trebuia să îmbunătăţească la echipă şi a luat. Exact aşa a făcut Klopp. Klopp a avut noroc. E greu să poţi sta în Premier League trei-patru ani fără să câştigi nimic. Au avut încredere, pentru că au văzut o creştere de la an la an. Cred că asta i-a făcut pe patronii lui  Liverpool să zică <<Hai să-l mai lăsăm, hai să-i mai dăm un an, pentru că se vede că o să ajungă undeva. Se vede că echipa creşte, se vede că echipa e acolo, foarte aproape. Dacă îl dăm afară acum sau facem ce nu trebuie, riscăm să pierdem tot>>. Şi, uită-te acum, Liverpool culege roadele, este o forţă, nu doar în Premier League, ci la nivel mondial. În rândul jucătorilor, sunt fan Mane şi Van Dijk. De când i-am văzut, la un meci Everton – Southampton. Nu-i cunoşteam, nici pe unul, nici pe altul. Şi atunci, am zis <<Aceştia doi nu o să rămână să rămână la Southampton prea mult timp>>. Şi, întradevăr, au făcut pasul. Mai sunt şi alţii. Jordan Henderson a fost unul care nu îmi zicea mult şi am rămas foarte impresionat. Anul acesta cred că a fost cel mai bun jucător de la echipă.

Apoi Salah. Dacă nu îţi place un jucător ca Salah, înseamnă că nu îţi place fotbalul. Toţi ceilalţi jucători care fac parte din lot, mai ales cei care joacă mai des, vezi la ei că este o constanţă. Nu contează cine joacă, echipa merge. Asta se caută la o echipă cum a făcut-o Klopp. El a luat jucătorii care trebuiau. Doi pentru o poziţie, are şi trei pentru mijlocul terenului, patru. Nu are nicio problemă. E mai subţire acolo sus, cu Salah, cu Mane, dar o să aducă şi acolo jucători care să poată face faţă. Eu văd bine de tot echipa lui Klopp. Să vedem ce fac celelalte: Manchester United, Manchester City, Chelsea. Să vedem dacă se pot ridica la nivelul lui Liverpool, dar cred că o să mai dureze vreo doi ani, poate trei.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Liga I

Ultimele articole Toate articolele