Ultima oră
”Cum să ieşi aşa? Ai doi metri”. Ştefan Târnovanu a gafat, iar Gigi Becali a reacţionat ferm! ”Cum să ieşi aşa? Ai doi metri”. Ştefan Târnovanu a gafat, iar Gigi Becali a reacţionat ferm!
VIDEO | Atalanta, demonstraţie de forţă la returul cu Fiorentina şi calificare în finala Coppa Italia VIDEO | Atalanta, demonstraţie de forţă la returul cu Fiorentina şi calificare în finala Coppa Italia
VIDEO | Everton - Liverpool 2-0. ”Cormoranii” pot cădea pe 3 în Premier League VIDEO | Everton - Liverpool 2-0. ”Cormoranii” pot cădea pe 3 în Premier League
VIDEO | ”Este important că am câştigat un punct”. Charalambous încă nu este campion VIDEO | ”Este important că am câştigat un punct”. Charalambous încă nu este campion
VIDEO | Târnovanu, foarte afectat de gafa cu Sepsi: ”Amânăm titlul din cauza mea” VIDEO | Târnovanu, foarte afectat de gafa cu Sepsi: ”Amânăm titlul din cauza mea”
VIDEO | Florinel Coman a rezistat mai puţin de jumătate de repriză: ”Sper să nu am nicio problemă” VIDEO | Florinel Coman a rezistat mai puţin de jumătate de repriză: ”Sper să nu am nicio problemă”

EXCLUSIV | Naţionala de handbal feminin e într-un moment critic! Carmen Amariei: "Este un semnal de alarmă. Nu există energie şi atitudine"

Handbal Publicat de Andrei Ionascu pe 15 dec 2020
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38126/19734276/3/3n6a0718.jpg

Echipa naţională de handbal feminin a încheiat Campionatul European din Danemarca pe locul 12, cea mai slabă clasare din istoria participărilor la EURO. În exclusivitate la Look Sport+, fosta handbalistă Carmen Amariei a declarat că este necesară o reconstrucţie a echipei naţionale, iar jucătoarele trebuie să-şi îmbunătăţească atitudinea şi pregătirea fizică.

După eşecul categoric împotriva Olandei, pe Look Sport+, 'tricolorele' au încheiat pe ultimul loc în grupa principală 2, fără niciun punct.

România a pierdut cinci dintre cele şase meciuri jucate la EURO 2020: 19-22 cu Germania, 20-28 cu Norvegia, 20-25 cu Croaţia, 24-26 cu Ungaria şi 24-35 cu Olanda. Singurul succes a venit în faţa Poloniei, 28-24, în prima fază a competiţiei.

Este o cădere abruptă pentru echipa României, în condiţiile în care la EURO 2018, în Franţa, a încheiat pe locul 4.

"Este un moment dificil, să vedem echipa noastră pe locul 12. Un rezultat care nu ne bucură, dar este un semnal de alarmă că trebuie să facem ceva. Să ne gândim la un proiect pe termen mediu-lung. Din păcate, ne bate la uşă turneul de calificare la Olimpiadă şi iar nu avem mult timp pentru a pregăti echipa. Am văzut individual nişte jucătoare care pot să pună umărul la reconstrucţia echipei. Dar e nevoie de o strategie foarte bine pusă la punct, de oameni implicaţi. Trebuie să lăsăm orgoliile deoparte şi să punem cu toţii umărul la reconstrucţia handbalului feminin. Altfel, cred că o vom lua pe urma băieţilor şi nu este de bun augur.

În primul rând, trebuie să revenim cu picioarele pe pământ şi să acceptăm că, în momentul de faţă, România nu poate mai mult decât a arătat la acest Campionatul European. Jucăm foarte individual, nu există energie şi atitudine. Multă lume nu ştie ce înseamnă atitudine! Există în momentul de faţă o neputinţă din punct de vedere fizic şi mental. În relaţiile 1 contra 1 am fost mereu depăşiţi de adversari. Din punct de vedere tehnico-tactic, antrenorii n-au avut timpul necesar să pregătească acest Campionat European.

Eu spun – poate unii vor râde – că ar trebui să ne bucurăm că am reuşit acea victorie (n.a. – cu Polonia), locul 12 e maximum ce puteam obţine. Viitorul nu este unul plăcut. Acea atitudine despre care vorbesc trebuie implementată de la juniori. Observăm o apatie la echipele noastre, inclusiv în liga naţională", a spus Carmen Amariei la Look Sport+.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38126/19734276/2/carmen-amariei.jpg

Pentru România urmează turneul preolimpic, decisiv pentru calificarea la Tokyo. ‚Tricolorele’ vor întâlni Muntenegru, Norvegia şi Thailanda, între 19 şi 21 martie 2021, la Podgorica. Primele două clasate merg la Jocurile Olimpice.

Sursa foto: Sport Pictures

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Handbal

Ultimele articole Toate articolele