Ultima oră
Lovitură de proporţii în Formula 1! Carlos Sainz, dorit de rivala celor de la Ferrari Lovitură de proporţii în Formula 1! Carlos Sainz, dorit de rivala celor de la Ferrari
Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală la Rouen. A trecut de o jucătoare mult mai bine clasată în ierarhia WTA Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală la Rouen. A trecut de o jucătoare mult mai bine clasată în ierarhia WTA
VIDEO | Oţelul - ”U” Cluj 0-0, în direct la Prima Sport 1! Echipele de start VIDEO | Oţelul - ”U” Cluj 0-0, în direct la Prima Sport 1! Echipele de start
Antrenorul momentului în România, ofertat din Superliga. „Ştiu că mai am lucruri de oferit” | EXCLUSIV VIDEO Antrenorul momentului în România, ofertat din Superliga. „Ştiu că mai am lucruri de oferit” | EXCLUSIV VIDEO
România şi-a aflat adversarele din grupele europeanului de handbal feminin România şi-a aflat adversarele din grupele europeanului de handbal feminin
Louis Munteanu, drum liber către FCSB? Anunţul momentului: „Cu siguranţă” Louis Munteanu, drum liber către FCSB? Anunţul momentului: „Cu siguranţă”

Înlocuitorul lui Novak Djokovic s-a calificat în turul II al Australian Open. ”Am câştigat şi pentru el!”

Tenis Publicat de Daian Cutu pe 17 ian 2022
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/20556738/1/djokovic.jpg

Tenismenul sârb Miomir Kecmanovici l-a învins, luni, cu scorul de 6-4, 6-2, 6-1, pe italianul Salvatore Caruso, care a intrat pe tabloul principal al Australian Open în locul lui Novak Djokovic, expulzat din ţara de la Antipozi. Kecmanovici a spus că a câştigat şi pentru compatriotul lui, a cărui viză a fost anulată de autorităţile australiene.

"Trebuia să câştig şi pentru el. Ştiu că nu putem face multe pentru el, dar facem tot posibilul să fim alături de el şi să-l ajutăm să treacă de această perioadă. Este un mare campion şi a fost dureros să văd ce se întâmplă cu el, în special după ce am aflat că o să-l înfrunt pe Rod Laver Arena. Mă simt foarte rău pentru el şi sper să revină şi mai puternic", a declarat Kecmanovic, potrivit lequipe.fr.

Un alt jucător sârb, Dusan Lajovici, care l-a eliminat, luni, pe ungurul Marton Fucsovics, scor 6-3, 4-6, 6-1, 6-7 (8), 6-1, a declarat că s-ar fi aşteptat la mai multă susţinere pentru Djokovic din rândul tenismenilor din cricuit.

"Am evitat să citesc prea mult mass-media în ultimele zile. Ceea ce ştiu, din ce am vorbit despre asta cu băieţii din vestiar, este că a existat mult sprijin pentru Novak. Poate nu atât de mult pe cât ar fi trebuit, poate nu pe reţelele de socializare, dar a fost. Despre jucătorii de top, nu prea ştiu părerile lor. Poate din punctul lor de vedere, Novak este unul dintre marii favoriţi şi aveau un obstacol mai puţin, nu ştiu... Modul în care l-au tratat pe Djokovic a fost teribil de rău. Decizia în sine este teribil de greşită. Motivul pentru care au luat-o este, de asemenea, teribil de greşit. Pentru viitor, va depinde de evoluţia pandemiei şi de deciziile guvernelor. Evident, vor fi luate decizii grele, dar nimeni nu ştie ce se va întâmpla în următoarele câteva luni. Sper că, în viitor, jucătorii vor putea juca turnee aşa cum cred ei că este cel mai bine pentru ei. Şi sper că până la urmă Novak va fi cel mai bun jucător din istorie şi că acest caz va fi doar un episod trist", a spus Lajovic.

Laszlo Djere a fost învins, în primul tur, de canadianul Denis Shapovalov, scor 7-6 (3), 6-4, 3-6, 7-6 (3). Sârbul s-a aratat mirat de faptul că australienii au dorit ca Novak Djokovici să plece din ţară, întrocându-i spatele, deşi liderul ATP şi-a oferit sprijinul prin donaţii atunci când a fost necesară ajutorarea victimelor incendiilor din ţară.

"Novak a făcut întotdeauna asta, să răspundă provocărilor. Este şi în mentalitatea sârbă. Această ţară a trecut prin momente foarte grele. Am fost uneori trataţi urât, într-un mod nemeritat. Novak va extrage o mare putere din această poveste. Se va întoarce mai puternic ca niciodată. Sunt sigur... Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat, nu doar sârbii. Este sigur că va exista o altă părere despre Australia. Nu vreau să fiu prea dur, dar... Nu ştiu toate detaliile, dar lui Novak i s-a dat o scutire şi nu mai este printre noi. Ceva n-a mers bine. Este o situaţie catastrofală. Chiar şi uitând că a fost de nouă ori campion aici, Novak este o persoană bună care încearcă să-i ajute pe alţii. Şi vedem că marea majoritate a australienilor a vrut doar ca el să plece. Nick Kyrgios a amintit şi el că a ajutat financiar, atunci când au fost acele incendii uriaşe în ţară. Şi acum oamenii îi întorc spatele...”, a declarat Djere.

Novak Djokovic, care se opune vaccinării, a părăsit Australia, duminică, la bordul unui avion al companiei Emirates cu destinaţia Dubai, după ce apelul său la decizia de anulare a vizei de intrare în Australia a fost respins de un tribunal din Melbourne.

El a ajuns, luni, la Belgrad, fiind aşteptat la Aeroportul Nikola Tesla de un număr mare de jurnalişti, dar şi de câteva zeci de fani. Tenismenul nu a discutat cu presa, folosind o altă ieşire pentru a părăsi aeroportul.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Tenis

Ultimele articole Toate articolele