Ultima oră
”Cum să ieşi aşa? Ai doi metri”. Ştefan Târnovanu a gafat, iar Gigi Becali a reacţionat ferm! ”Cum să ieşi aşa? Ai doi metri”. Ştefan Târnovanu a gafat, iar Gigi Becali a reacţionat ferm!
VIDEO | Atalanta, demonstraţie de forţă la returul cu Fiorentina şi calificare în finala Coppa Italia VIDEO | Atalanta, demonstraţie de forţă la returul cu Fiorentina şi calificare în finala Coppa Italia
VIDEO | Everton - Liverpool 2-0. ”Cormoranii” pot cădea pe 3 în Premier League VIDEO | Everton - Liverpool 2-0. ”Cormoranii” pot cădea pe 3 în Premier League
VIDEO | ”Este important că am câştigat un punct”. Charalambous încă nu este campion VIDEO | ”Este important că am câştigat un punct”. Charalambous încă nu este campion
VIDEO | Târnovanu, foarte afectat de gafa cu Sepsi: ”Amânăm titlul din cauza mea” VIDEO | Târnovanu, foarte afectat de gafa cu Sepsi: ”Amânăm titlul din cauza mea”
VIDEO | Florinel Coman a rezistat mai puţin de jumătate de repriză: ”Sper să nu am nicio problemă” VIDEO | Florinel Coman a rezistat mai puţin de jumătate de repriză: ”Sper să nu am nicio problemă”

Laursen ne-a speriat, Costache ne-a calificat! România U21 merge la EURO după 1-1 cu Danemarca la Ploieşti şi scene jenante la final, cu mingea plimbată la mijlocul terenului

Echipa nationala Publicat pe 17 nov 2020
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38206/19595736/9/de.jpg

  • Naţionala de tineret a României a reuşit, marţi seară, a doua calificare consecutivă la Campionatul European. Reprezentativa lui Adrian Mutu şi-a îndeplinit obiectivul după 1-1 cu Danemarca, scor care, coroborat cu Bosnia - Belgia 3-2, i-a permis să termine printre cel mai bine clasate cinci echipe de pe locul al doilea.
  • Am tremurat la Ploieşti, după golul din penalty inventat marcat de Laursen, dar Costache, în minutul 72, a marcat golul care ne-a asigurat biletele pentru turneul final găzduit în martie de Slovenia şi Ungaria.

Şapte cornere, trei penalty-uri cerute şi o veste bună

Ploieştiul e gazda, Danemarca e adversarul, EURO 2021 e destinaţia. Începem cu Măţan, Hagi şi Costache în atac, Moruţan şi Olaru interi lângă Marius Marin, iar startul e cum nu se poate mai bun. Costache scapă singur cu Christensen (3), are proasta inspiraţie de a alege driblingul în locul finalizării şi e blocat, apoi cerem trei penalty-uri în două minute, dar de fiecare dată georgianul Vadachkoria ne ignoră cu graţie. Apoi vin veştile bune, dar nu neapărat dinspre noi, care dominăm: Bosnia - Belgia se face 3-1 de la 0-1, motiv pentru care ne deplasăm la EURO şi cu un egal. Punem presiune, avem şapte cornere şi o mare ocazie a lui Măţan (24) până la finalul reprizei, apoi vine şi confirmarea: X-ul ne aduce biletele pentru Ungaria şi Slovenia, pentru că Bosnia - Belgia se termină 3-2!

Laursen ne sperie, Costache ne duce la EURO!

În clasicul stil românesc, când lucrurile par că se simplifică noi le...complicăm! Danezii mizează pe vedeta Damary, iar acesta are nevoie de patru minute pentru a scoate un falt la Paşcanu, pe care arbitrul Vadachkoria îl mută neinspirat în careu. Nikolai Laursen (50) nu-l iartă pe Vlad şi ne aduce aminte cum un alt Laursen, Martin, ne condamna să vedem la televizor EURO 2004 după un gol controversat în al cincilea minut de prelungiri. Gata cu istoria, pentru că România pleacă într-un sprint de 40 de minute spre golul calificării! Şi o face cu un om în plus, pentru că georgianul de la centru îl elimină în compensaţie pe nou-intratul Hausner (57) pentru un fault la Costache.
 
Construim în gol, dar până în minutul 72, când mingea şutataă de Olaru în bară ajunge la Moruţan, apoi FCSB-istul îl lasă pe Costache într-o poziţie din care nu poate rata golul care să ne ducă la EURO! Mai ratăm prin Carnat (78), apoi se face linişte pe frontul ploieştean: noi pasăm, danezii nu ies din propria jumătate şi belgienii se uită, probabil sideraţi, cum noi mergem la EURO, iar ei rămân acasă!
 

România U21 - Danemarca U21 1-1 (Costache 72 / Laursen pen. 50)

  • România: Andrei Vlad - Boboc, Paşcanu, Ciobotariu, Haruţ - Olaru, Marin, Moruţan - Hagi, Costache (Carnat 76), Măţan
  • Rezerve: Aioani - Itu, Simion, Carnat, Casap, Cîmpanu, Petrila, Vlădoiu, Opruţ
  •  
  • Danemarca: Christensen - Sery, Nelsson (   Hausner 53), Bech, Kitten - Laursen, Kofod Andersen, Nartey - Isaksen (Holse 46), Jensen (Madsen 62), Lindstram (Daramy 46)
  • Rezerve: Hermansen - Dyhr, Frederiksen, Gundelung Nielsen, Torp

 


Minutul 84: Danezii sunt inofensivi. Facem bine că plimbăm mingea mult, dar impresia e că nordicii nu au energia necesară pentru a ne periclita calificarea.


Minutul 78: Puteam face 2-1! Hagi dă o centrare bună, dar Christensen îl blochează pe Carnat, abia trimis pe teren în locul lui Costache.


Minutul 72: GOOOOOOOOOL ROMÂNIA! Olaru izbeşte bara de la distanţă, mingea sare la Moruţan, care pasează excelent în faţa porţii, iar Costache marchează din apropiere golul care se poate dovedi decisiv!


Minutul 67: Încă o jumătate de repriză! Construim în gol, nu ne asumăm responsabilitatea în ultima treime şi minutele încep să treacă fără să devenim periculoşi la poarta lui Christensen.


Minutul 58: CARTONAŞ ROŞU! Arbitrul georgian elimină în compensaţie: consideră că Hausner îl faultează pe Costache din postura de ultim apărător şi îl trimite la cabine pe danezul introdus acum cinci minute.


Minutul 55: Olaru pasează la Costache, vârful CFR-ului marchează uşor, dar golul e anulat pentru un ofsaid evident.


Minutul 50: GOL DANEMARCA! Damary trece de Paşcanu, fundaşul nostru îl faultează în afara careului, dar arbitrul Vadachkoria mută infracţiunea în careu şi arată penalty. Baye Laursen, pe centru, şi calificarea e în pericol!


Minutul 46: Începe repriza în care trebuie să fim măcar egalii danezilor pentru a merge la EURO. Nordicii îl aruncă în luptă pe Daramy, cel mai bine cotat jucător din lot, dar şi pe Holse.


Minutul 45: Pauză la Ploieşti, după o repriză care ne-a aparţinut în totalitate.


Minutul 40: Bosnia învinge Belgia, scor 3-2, ceea ce înseamnă că ne rezervăm biletele pentru EURO din Slovenia şi Ungaria şi cu un rezultat de egalitate.


Minutul 30: Danezii au nevoie de o jumătate de oră pentru a ajunge la poarta noastră şi o fac printr-un corner obţinut după o inexactitate în defensiva lui Mutu. Scăpăm fără emoţii.


Minutul 24: Ocazie imensă! Moruţan îl lansează pe Costache în spatele lui Bech, vârful CFR-ului centrează în timing perfect cu demarcarea lui Măţan, dar reluarea constănţeanului, din doi metri, e respinsă cumva de Christensen.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38206/19595736/7/a4.png


Minutul 21: Cinci cornere, o mare ocazie, trei penalty-uri cerute şi o posesie de aproximativ 60%, aceasta e recolta României pe start de meci. Danemarca a părut că echilibrează lupta de la mijlocul terenului, dar avem minute în care punem din nou presiune.


Minutul 14: Mai cerem un penalty, mai primim o veste bună! În timp ce Măţan e atins în careu de Sery Larsen, cade şi e ignorat din nou, Bosnia face 3-1 în minutul 70 al partidei cu Belgia!


Minutul 12: Cerem două penalty-uri în câteva secunde! Costache scapă singur cu Christensen, îl driblează şi se prăbuşeşte, dar georgianul Vadachkoria nu fluieră 11 metri. Imediat, Măţan pică şi el la marginea careului de 16 metri, aproape de linia de fund, dar nici el nu are succes. Două decizii corecte, totuşi!


Minutul 3: Prima ocazie a României. Recuperăm sus, Hagi pasează la Măţan, dar vârful Viitorului e împiedicat să finalizeze aşa cum ar vrea şi şutul său e reţinut de Christensen.


20:30: Start joc la Ploieşti!


20:20: Veşti bune înaintea jocului! Scoţia a pierdut în Grecia cu 1-0, ceea ce înseamnă că ne calificăm la EURO fie cu o victorie, fie cu un egal cu Danemarca!


19:20: Mutu e curajos! Avem echipele de start, iar selecţionerul intră cu un închizător, Marin, un mijlocaş box-to-box, Olaru, şi patru oameni de atac - Moruţan, Costache, Hagi şi Măţan!


UPDATE 15:00 FRF a publicat toate reuşitele ‘tricolorilor’ în preliminariile EURO 2021. Să sperăm că pe lista finală îşi vor face loc şi goluri din partida cu Danemarca, din această seară.

UPDATE 14:00 'Tricolorii' vor juca în galben împotriva Danemarcei, iar Ianis Hagi are tricoul cu numărul 10. Tot în galben şi tot la Ploieşti a evoluat echipa naţională de tineret şi la precedenta partidă decisivă, pentru calificarea la EURO 2019.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38206/19595736/5/tricouri-tineret.jpg
//i0.1616.ro/media/581/3142/38206/19595736/4/numere-tineret.jpg


Naţionala de tineret a României pregăteşte meciul decisiv cu Danemarca din preliminariile pentru Campionatul European din 2021. Confruntarea este programată pe 17 noiembrie, pe arena 'Ilie Oană' din Ploieşti, de la ora 20:30. ‘Tricolorii’ sunt favoriţi, având în vedere că nordicii sunt deja calificaţi şi nu vor alinia cel mai bun ‘11’.

În cazul unei victorii, 'tricolorii' vor obţine calificarea la EURO 2021 de pe locul al doilea, dar acest lucru se poate întâmpla şi în cazul unui egal, în funcţia de celelalte rezultate.

Echipele calificate la EURO vor lupta pentru titlu în fazele eliminatorii programate în Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38206/19595736/2/clasament-tineret.jpg

În 2019, ‘tricolorii’ au ajuns în semifinalele Campionatului European din Italia şi San Marino, fiind eliminaţi dramatic de către Germania.

Cei 23 de jucători din lotul U21 pentru meciul cu Danemarca:

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgovişte), George Micle (FC Argeş);

Fundaşi: Denis Haruţ (FC Botoşani), Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Alexandru Paşcanu (SD Ponferradina / Spania), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Boboc (FC Viitorul), Raul Opruţ (Hermannstadt), Ricardo Grigore (Dinamo);

Mijlocaşi: Marius Marin (AC Pisa / Italia), Gabriel Simion (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj),  Darius Olaru (FCSB), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia), Alexandru Măţan (FC Viitorul), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Olimpiu Moruţan (FCSB), Carlo Casap (FC Viitorul);

Atacanţi: Nicolae Carnat (CFR Cluj), George Cîmpanu (Universitatea Craiova), Valentin Costache (CFR Cluj).

Dintre cei 23 de jucători convocaţi pentru partida cu Danemarca, 20 provin din Liga 1.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38206/19595736/3/tineret-romania.jpg

Să sperăm că odată şi odată se va întrerupe această nereuşită împotriva Danemarcei. Şi sperăm ca acest lucru se întâmplă la următorul meci, noi vom fi concentraţi şi pregătiţi la ora meciului. Nu mă surprinde că Danemarca vine cu cea mai bună echipă, deşi este calificată, cred că este un meci la fel de important pentru ei, chiar dacă nu mai au presiunea calificării.

Sunt conştient de valoarea echipei Danemarcei, ştiu ce potenţial au. E normal ca antrenorul lor să îl considere un meci de pregătire pentru EURO. Stilul lor nu are nicio treabă cu ce jucau nordicii înainte, este total diferit. Îl ştiu bine pe antrenorul lor”, a spus selecţionerul Adrian Mutu.

Ianis Hagi poate fi atuul României împotriva Danemarcei. Mijlocaşul de la Rangers a fost lăsat de către selecţionerul Mirel Rădoi la naţionala de tineret, în condiţiile în care a jucat pentru prima reprezentativă în meciurile cu Norvegia şi Austria, din Liga Naţiunilor.

Nu cred că este un avantaj pentru noi faptul că Danemarca e calificată, vin aici să pregătească Campionatul European. Cu siguranţă, va fi greu, nu sunt meciuri uşoare aici, indiferent de adversar.

Cred că va conta motivaţia noastră de a merge la Campionatul European, danezii sunt deja acolo. Avem nevoie de cele trei puncte. Ştim că am pierdut în deplasare, dar acum este rândul nostru să câştigăm”, a spus Ianis Hagi.

Iată lotul convocat de selecţionerul spaniol al Danemarcei, Albert Capellas, pentru partida cu România:

Portari: Oliver Christensen (OB), Peter Jensen (FC Nordsjælland)

Fundaşi: Frederik Alves Ibsen (Silkeborg IF), Japhet Sery (FC Midtjylland), Lukas Klitten (AaB), Mads Bech (Brentford FC), Thomas Gundelund (Vejle BK), Victor Nelsson (FC Copenhaga)

Mijlocaşi: Gustav Isaksen (FC Midtjylland), Jacob Bruun Larsen (TSG 1899 Hoffenheim), Jesper Lindstrøm (Brøndby IF), Mads Emil Madsen (LASK), Magnus Kofod Andersen (FC Nordsjælland), Nikolas Terkelsen Nartey (SV Sandhausen), Victor Jensen (AFC Ajax)

Atacanţi: Carl Johan Holse (Rosenborg BK), Emil Riis Jakobsen (Preston North End FC), Magnus Mattsson (Silkeborg IF), Mohamed Daramy (FC Copenhaga), Nikolai Laursen (FC Emmen)

Partida decisivă pentru calificarea la EURO 2021, România – Danemarca, va fi arbitrată de către o brigadă din Georgia, cu Georgi Vadachkoria la centru.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri