Ultima oră
”Cum să ieşi aşa? Ai doi metri”. Ştefan Târnovanu a gafat, iar Gigi Becali a reacţionat ferm! ”Cum să ieşi aşa? Ai doi metri”. Ştefan Târnovanu a gafat, iar Gigi Becali a reacţionat ferm!
VIDEO | Atalanta, demonstraţie de forţă la returul cu Fiorentina şi calificare în finala Coppa Italia VIDEO | Atalanta, demonstraţie de forţă la returul cu Fiorentina şi calificare în finala Coppa Italia
VIDEO | Everton - Liverpool 2-0. ”Cormoranii” pot cădea pe 3 în Premier League VIDEO | Everton - Liverpool 2-0. ”Cormoranii” pot cădea pe 3 în Premier League
VIDEO | ”Este important că am câştigat un punct”. Charalambous încă nu este campion VIDEO | ”Este important că am câştigat un punct”. Charalambous încă nu este campion
VIDEO | Târnovanu, foarte afectat de gafa cu Sepsi: ”Amânăm titlul din cauza mea” VIDEO | Târnovanu, foarte afectat de gafa cu Sepsi: ”Amânăm titlul din cauza mea”
VIDEO | Florinel Coman a rezistat mai puţin de jumătate de repriză: ”Sper să nu am nicio problemă” VIDEO | Florinel Coman a rezistat mai puţin de jumătate de repriză: ”Sper să nu am nicio problemă”

LIVE BLOG | Italia a câştigat EURO 2020, după loviturile de departajare! Rashford, Sancho şi Saka au ratat pentru Anglia

EURO 2020 Publicat de Andrei Ionascu pe 12 iul 2021
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38209/20286918/14/italia-bucurie.jpg

Italia a câştigat EURO 2020, după ce a învins Anglia la loviturile de departajare, scor 3-2. După 120 de minute, scorul a fost 1-1. Este al doilea trofeu european pentru Italia, după triumful din 1968. Anglia rămâne fără Campionat European câştigat, dar a jucat prima finală din istorie. Aproape 70.000 de spectatori au fost prezenţi pe stadionul Wembley din Londra.

EURO 2020 a fost doar a doua finală de Campionat European decisă în urma loviturilor de departajare, după cea din 1976.

Italia a mai eliminat Anglia după loviturile de departajare (4-2) la EURO 2012, în faza sferturilor de finală.

Pe Wembley, Italia şi-a creat mai multe ocazii de gol în cele 120 de minute (raport 20-6), iar raportul şuturilor pe poartă a fost 6-1 pentru ‘Squadra Azzurra’. Italienii au avut şi o posesie superioară, 62%.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38209/20286918/15/profimedia-0620966475.jpg

Reuşita lui Luke Shaw reprezintă cel mai rapid gol înscris în finala unui Campionat European (un minut şi 57 de secunde)! Fundaşul stânga de la Manchester United nu marcase pentru Anglia până în această seară.

Leonardo Bonucci a devenit cel mai vârstnic marcator într-o finală a Campionatului European (34 de ani, 71 de zile). Totodată, fundaşul central are cele mai multe apariţii pentru Italia la EURO (18).

Bonucci a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei şi a primit un trofeu din partea UEFA, la festivitatea de premiere.

Portarul Gianluigi Donnarumma (22 de ani) a fost desemnat cel mai bun jucător de la EURO 2020, după ce italianul a apărat două lovituri de la 11 metri în finală.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38209/20286918/16/premiu.jpg


Italia - Anglia 1-1 (Bonucci 67' / Shaw 2'), 3-2 la loviturile de departajare, pe Wembley

  • Italia (4-2-3-1): Donnarumma – Di Lorenzo, Bonucci, Chiellini (cpt), Emerson (Florenzi 118') – Barella (Cristante 55'), Jorginho, Verratti (Locatelli 96') – Chiesa (Bernardeschi 86'), Immobile (Berardi 55'), Insigne (Belotti 91').
  • Anglia (3-4-3): Pickford – Walker (Sancho 120'), Stones, Maguire – Trippier (Saka 70'), Phillips, Rice (Henderson 74') (Rashford 120'), Shaw – Sterling, Kane (cpt), Mount (Grealish 99').

Rezerve neutilizate:

Italia: Sirigu, Meret - Pessina, Acerbi, Bastoni, Toloi. Selecţioner: Roberto Mancini.

Anglia: Ramsdale, Johnstone – Mings, Coady, Calvert-Lewin, James, Bellingham. Selecţioner: Gareth Southgate.


Loviturile de departajare Italia - Anglia 3-2:

3-2: A ratat Saka! Italia câştigă EURO 2020!

3-2: A ratat Jorginho, care a nimerit bara!

3-2: A ratat Sancho!

3-2: A înscris Bernardeschi!

2-2: A ratat Rashford!

2-2: A înscris Bonucci!

1-2: A înscris Maguire, cu un şut senzaţional, la vinclul porţii!

1-1: A ratat Belotti, fiind anticipat de către Pickford!

1-1: A înscris Kane!

1-0: A înscris Berardi!

*EURO 2020 va fi doar a doua finală de Campionat European care va fi decisă în urma loviturilor de departajare, după cea din 1976.

*Nicio echipă n-a pierdut mai multe meciuri la loviturile de departajare decât Italia şi Anglia în istoria Campionatului European – 3 (la egalitate cu Olanda).

*La EURO 2012, Italia a eliminat Anglia după loviturile de departajare (4-2), în faza sferturilor de finală. După 120 de minute, scorul a fost 0-0, la Kiev. Jordan Henderson şi Leonardo Bonucci sunt jucătorii care au jucat atunci şi sunt în această seară pe teren, la Londra.

Min. 120+3: Învingătoarea va fi decisă în urma loviturilor de departajare!

Min. 120: Dublă înlocuire în echipa Angliei! Au ieşit Henderson şi Walker, au intrat Rashford şi Sancho.

Min. 118: Schimbare în echipa Italiei! A ieşit Emerson, a intrat Florenzi.

Min. 114: Cartonaş galben pentru Jorginho, pentru un fault dur asupra lui Grealish, care primeşte îngrijiri medicale.

Min. 106: Cartonaş galben pentru Harry Maguire!

Min. 106: A început a doua repriză de prelungiri pe Wembley!

Min. 105+1: S-a încheiat prima repriză de prelungiri!

Min. 103: Ocazie mare pentru Italia! Emerson a centrat perfect din banda stângă, în careul de 6 metri, unde Bernardeschi a încercat să împingă mingea în poartă, dar Pickford a fost mai atent şi a intervenit.

Min. 99: Schimbare în echipa Angliei! A ieşit Mount, a intrat Grealish.

Min. 97: Ocazie pentru Anglia! Phillips a şutat din voleu de la marginea careului, iar mingea s-a dus pe lângă poartă.

Min. 96: Schimbare în echipa Italiei! A ieşit Verratti, a intrat Locatelli.

*Imagini din minutul 88, când un suporter a intrat pe teren.

Min. 91: A început prima repriză de prelungiri! Schimbare în echipa Italiei: a ieşit Insigne, a intrat Belotti.

Min. 90+6: S-a încheiat timpul regulamentar! Vor urma două reprize de prelungiri. 

Italia a ajuns în prelungiri pentru a treia oară la EURO 2020 (2-1 cu Austria în optimi, 2-1 cu Spania, după loviturile de departajare, în semifinale). Anglia a trecut de Danemarca după prelungiri, în semifinale.

Este a şasea finală din istoria Campionatului European care ajunge în prelungiri!

Min. 90: Vor fi 6 minute de prelungire pentru repriza a doua!

*Potrivit presei engleze, sunt aproximativ 65.000 de spectatori pe Wembley. Un amănunt interesant este că au pătruns pe stadion mai multe persoane fără bilet.

Min. 86: Schimbare în echipa Italiei! A ieşit Chiesa, uşor accidentat, şi a intrat Bernardeschi.

Min. 84: Cartonaş galben pentru Lorenzo Insigne!

*Leonardo Bonucci a devenit cel mai vârstnic marcator într-o finală a Campionatului European (34 de ani, 71 de zile). Totodată, fundaşul central are cele mai multe apariţii pentru Italia la EURO (18).

Min. 74: Încă o înlocuire făcută de către Gareth Southgate! A ieşit Rice şi a intrat Henderson, căpitanul lui Liverpool.

Min. 70: Schimbare în echipa Angliei! A ieşit Trippier, a intrat Saka.

Min. 67: GOOL pentru Italia! 1-1! A înscris Leonardo Bonucci! În urma unui corner, Verratti a trimis o lovitură de cap, iar Pickford a respins mingea în faţă. Pe fază, din câţiva metri, fundaşul central italian a trimis mingea în poartă.

Min. 62: Ocazie mare pentru Italia! Chiesa a driblat, a pătruns în careu şi a şutat către colţul lung, pe jos, dar Pickford a avut o intervenţie excelentă.

Min. 57: Ocazie mare pentru Italia! Insigne a profitat de o neatenţie a apărării engleze şi a şutat din 6 metri, din unghi, dar portarul Pickford a respins mingea.

Min. 55: Cartonaş galben pentru Leonardo Bonucci!

Min. 54: Dublă schimbare în echipa Italiei! Au ieşit Barella şi Immobile, au intrat Cristante şi Berardi.

Min. 51: Ocazie pentru Italia! Insigne a şutat slab dintr-o lovitură liberă promiţătoare, de la marginea careului.

Min. 48: Anglia a cerut penalty, după un contact în careu între Sterling şi Bonucci. Arbitrul olandez Bjorn Kuipers a luat decizia corectă să lase jocul să continue.

Min. 47: Cartonaş galben pentru Barella (Italia)!

Min. 46: A început repriza a doua! Nicio schimbare în cele două echipe.

*Statistica primei reprize (Italia vs Anglia):

//i0.1616.ro/media/581/3142/38209/20286918/9/prima-repriza.jpg

Min. 45+4: S-a încheiat prima repriză! 1-0 pentru Anglia, care este aproape de primul trofeu european din istorie.

Min. 35: Ocazie pentru Italia! Chiesa a reuşit o cursă excelentă de la 40 de metri de poartă, apoi a şutat în forţă de la marginea careului, dar mingea s-a dus pe lângă poartă.

*La 36 de ani şi 331 de zile, Giorgio Chiellini este cel mai vârstnic jucător care începe o finală la EURO din postura de căpitan. Precedentul record era deţinut tot de către un italian, portarul Gianluigi Buffon, în finala pierdută în faţa Spaniei în 2012 (34 de ani şi 154 de zile).

//i0.1616.ro/media/581/3142/38209/20286918/8/chiellini.jpg

Min. 22: Probleme pentru Jorginho, care primeşte îngrijiri medicale. Sunt şanse mari ca mijlocaşul italian să nu mai continue meciul. Locatelli şi Cristante au fost trimişi la încălzire.

*Iată cum au reacţionat fanii englezi care urmăresc meciul în zonele special amenajate, după golul lui Luke Shaw. Sursa foto: profimediaimages.ro

//i0.1616.ro/media/581/3142/38209/20286918/6/profimedia-0620949880.jpg

*Reuşita lui Shaw reprezintă cel mai rapid gol înscris în finala unui Campionat European (un minut şi 57 de secunde)! Fundaşul stânga de la Manchester United nu marcase pentru Anglia până în această seară.

Min. 2: GOL pentru Anglia! 0-1! A înscris Luke Shaw, după centrarea lui Trippier din dreapta. Debut incredibil de meci!

UPDATE 22:00 A început finala EURO 2020! Mii de fani au rămas în afara arenei Wembley şi aşteaptă să intre.

UPDATE 21:50 Imagini de la festivitatea de închidere a Campionatului European:

UPDATE 20:50 Fundaşul italian Leonardo Bonucci va juca al 18-lea meci din carieră la un Campionat European, depăşindu-l pe portarul Gianluigi Buffon. Bonucci are cele mai multe apariţii din istoria ‘Squadra Azzurra’ la acest turneu final.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38209/20286918/4/bonucci.jpg

UPDATE 20:30 Italia are cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere din istorie – 33 (27 de victorii, 6 egaluri). În această perioadă, ‘Squadra Azzurra’ a înscris 86 de goluri şi a primit doar 10.

UPDATE 19:15 Spiritele s-au încins puţin în “Leicester Square” din Londra, unde mai mulţi fani ai Angliei au aruncat cu sticle, iar ferestrele câtorva magazine au fost sparte.

UPDATE 18:15 Atmosferă electrizantă în Londra, pe străzi, în pub-uri şi în apropierea arenei Wembley, cu patru ore înainte de startul finalei EURO 2020.

UPDATE 17:45 Jurnaliştii englezi au dezvăluit că selecţionerul Gareth Southgate va schimba sistemul de joc pentru această partidă, din 4-2-3-1 în 3-4-3. Potrivit The Sun, selecţionerul Angliei vrea să combată jocul excelent pe benzi al Italiei şi optează pentru un sistem cu 5 fundaşi, pe faza defensivă. Italia va păstra sistemul 4-3-3.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38209/20286918/3/echipa-angliei.jpg

UPDATE 17:40 Iată ce au declarat cei doi selecţioneri înaintea finalei.

"Anglia este puternică. Are jucători foarte puternici, inclusiv pe banca de rezerve. Însă şi noi, dacă am ajuns până aici, avem calitate. Dar este clar, din punct de vedere fizic, sunt mai puternici decât noi. Fotbalul se joacă însă cu mingea pe teren şi sper ca noi să ne descurcăm mai bine. Uneori, cei mai mici sunt cei care câştigă, s-a mai întâmplat asta în trecut. Sper ca, la final, suporterii noştri să fie cei care se bucură. În timpul meciului trebuie să ne gândim la altceva, să ne facem jocul şi să ne apărăm bine. Există multă pasiune pentru fotbal în Anglia, la fel ca şi în Italia. Va fi un meci mare, pe un stadion plin, este un lucru minunat pentru amatorii de fotbal" - Roberto Mancini

"Suntem într-o finală şi suntem aici pentru o a câştiga. Mă bucur de modul în care am reprezentat oamenii şi moştenirea care a existat, însă acum important este să aducem trofeul acasă. A fost minunat să primim o scrisoare din partea Reginei şi a premierului, adresată întregii echipe. Am avut, de asemenea, parte de o plecare excelentă din cantonamentul de la St. George Park, unde toţi vecinii au ieşit şi s-au aliniat pentru a-şi lua rămas bun, aşa că vă puteţi face o idee despre ceea ce înseamnă asta pentru noi. Pentru noi, duminică va fi o zi normală de meci. Jucătorii sunt gata şi ştiu cum este să joci astfel de partide. În finală, cheia este să joci la adevăratul tău nivel. Multe echipe au un regres în finală pentru că nu reuşesc să atingă nivelul din meciurile precedente. Trebuie să transpui în meci ceea ce faci la antrenament. Jucătorii ştiu că pregătirea este importantă, în condiţiile în care fiecare adversar este diferit. Aşteptăm acum finala cu Italia, un meci minunat împotriva unui adversar genial, foarte bun din punct de vedere tehnic, foarte organizat. Este o mare provocare pentru noi" - Gareth Southgate  

UPDATE 17:00 Ultimele pregătiri pe arena din Londra, înaintea marii finale! Aproximativ 60.000 de fani sunt aşteptaţi în această seară pe Wembley.  

UPDATE 16:50 Aşa arată medaliile pentru câştigătorii Campionatului European!  

UPDATE 16:30 Italia este neînvinsă în ultimele 33 de meciuri. Ultimul eşec datează din septembrie 2018, 0-1 cu Portugalia în Liga Naţiunilor. Anglia n-a mai pierdut din noiembrie 2020, 0-2 cu Belgia, în Liga Naţiunilor. Anglia a pierdut doar două dintre cele 27 de meciuri jucate pe stadionul Wembley din Londra.  


Italia - Anglia, echipele probabile:
  • Italia: Donnarumma - Di Lorenzo, Bonucci, Chiellini, Emerson - Barella, Jorginho, Verratti - Chiesa, Immobile, Insigne
  • Anglia: Pickford - Walker, Stones, Maguire, Shaw - Rice, Phillips - Saka, Mount, Sterling – Kane
Arbitri: Bjorn Kuipers – Sander van Roekel, Erwin Zeinstra (toşi trei Olanda) – Carlos del Cerro Grande (Spania)
 
Arbitri VAR: Bastian Dankert (Germania), Pol van Boekel (Olanda), Christian Gittelmann, Marco Fritz (ambii Germania)
 
Parcursul Italiei la Euro-2020:
  • Grupe: 3-0 cu Turcia, 3-0 cu Elveţia, 1-0 cu Ţara Galilor
  • Optimi de finală: 2-1 cu Austria, după prelungiri
  • Sferturi de finală: 2-1 cu Belgia
  • Semifinale: 5-3 în urma loviturilor de departajare cu Spania
Parcursul Angliei la Euro-2020:
  • Grupe: 1-0 cu Croaţia, 0-0 cu Scoţia, 1-0 cu Cehia
  • Optimi de finală: 2-0 cu Germania
  • Sferturi de finală: 4-0 cu Ucraina
  • Semifinale: 2-1 cu Danemarca, după prelungiri
Anglia are şansa să câştige primul trofeu major după 55 de ani, după ce în 1966 a triumfat la Cupa Mondială, tot pe Stadionul Wembley. De atunci, englezii au pierdut în semifinale la cinci turnee majore: Euro ’68 şi ’96, Cupa Mondială 1990 şi 2018 şi Liga Naţiunilor 2019.
 
Italia a câştigat Campionatul European în 1968, iar în 2000 şi în 2012 au jucat finala turneului continental, dar au pierdut. La Cupa Mondială, italienii au obţinut însă patru trofee: 1934, 1938, 1982 şi 2006.
 
Până acum, doar trei echipe au câştigat Campionatul European pe teren propriu: Spania (1964), Italia (1968) şi Franţa (1984).
mail-share icon Email
viewscnt

EURO 2020

Ultimele articole Toate articolele