Ultima oră
”Mergem mai departe cu aceeaşi energie”. Mandat cu foarte multe probleme pentru Lobonţ la Rapid ”Mergem mai departe cu aceeaşi energie”. Mandat cu foarte multe probleme pentru Lobonţ la Rapid
"Se vorbeşte mai mult despre Rapid, despre CFR! Să nu uitaţi". Oficialul Farului a intrat în direct şi s-a dezlănţuit | VIDEO EXCLUSIV "Se vorbeşte mai mult despre Rapid, despre CFR! Să nu uitaţi". Oficialul Farului a intrat în direct şi s-a dezlănţuit | VIDEO EXCLUSIV
Un adolescent francez, arestat cu privire la un plan de atentat la La Défense în timpul Jocurilor Olimpice Un adolescent francez, arestat cu privire la un plan de atentat la La Défense în timpul Jocurilor Olimpice
VIDEO | Florinel Coman, gest emoţionant după ce a marcat cu Sepsi VIDEO | Florinel Coman, gest emoţionant după ce a marcat cu Sepsi
Jaqueline Cristian s-a calificat în turul secund la Madrid. Prestaţie perfectă contra unei jucătoare mai bine clasată Jaqueline Cristian s-a calificat în turul secund la Madrid. Prestaţie perfectă contra unei jucătoare mai bine clasată
Final de sezon perfect pentru Gică Hagi. ”Acum e bine, am revenit la identitatea noastră” Final de sezon perfect pentru Gică Hagi. ”Acum e bine, am revenit la identitatea noastră”

Reacţia lui Neymar, după ce Nike a susţinut că a rupt contractul pentru că nu a vrut să răspundă unor acuzaţii de agresiune sexuală

Ligue 1 Publicat pe 28 mai 2021
mail-share icon Email
//i0.1616.ro/media/581/3142/38120/20223191/1/nnn.jpg


Compania Nike susţine că a rupt contractul cu Neymar pentru că vedeta braziliană nu a vrut să răspundă unor acuzaţii de agresiune sexuală, informează CNN.
 
Nike a precizat că a întrerupt legăturile cu Neymar anul trecut, deoarece jucătorul de la PSG a refuzat să coopereze într-o anchetă cu privire la acuzaţiile de agresiune sexuală făcute la adresa lui de una dintre angajatele companiei.
 
Producătorul de echipament sportiv a confirmat, într-un comunicat adresat CNN Business, joi seară, că decizia sa a fost luată ca urmare a acuzaţiilor pe care o angajat ă Nike le-a adus companiei în 2018. Incidentul ar fi avut loc în 2016.
 
Nike susţine că angajata a dorit iniţial să păstreze incidentul confidenţial, dar în 2019 a cerut să se înceapă o anchetă. Compania arată că a comandat o anchetă independentă şi că a angajat un avocat diferit şi independent pentru angajată. Ea a ales consilierul şi compania a plătit cheltuiala, a precizat Nike.
 
"Încă de la început, am tratat cu mare seriozitate afirmaţiile angajatei şi experienţa ei", a afirmat compania într-un comunicat pentru CNN Business. Nike nu a dat numele angajatei.
 
Producătorul de echipament sportiv a menţionat că ancheta a fost "neconcludentă", adăugând că "ar fi nepotrivit ca Nike să facă o declaraţie acuzatoare fără să poată furniza dovezi justificative".
 
Dar compania a adăugat că a încheiat relaţia cu Neymar "pentru că a refuzat să coopereze într-o investigaţie de bună-credinţă cu privire la acuzaţii credibile de comportament inadecvat ale unui angajat".
 
Dayane Crespo, reprezentantul lui Neymar, a declarat pentru CNN Business că jucătorul de la Paris Saint-Germain neagă acuzaţiile, adăugând că relaţia sa cu Nike a fost încheiată "din motive comerciale".
 
"Neymar Jr. se va apăra energic împotriva acestor atacuri nefondate în cazul în care vor fi făcute orice fel de acuzaţii, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Este destul de ciudat faptul că un caz care se presupune că s-a întâmplat în 2016, cu acuzaţiile făcute de o angajată Nike, apare doar în acest moment", a adăugat reprezentantul.
 
Motivaţia Nike, potrivit căreia a rupt parteneriatul cu Neymar pentru că a refuzat să coopereze într-o investigaţie internă cu privire la o posibilă agresiune sexuală, este "absurdă" şi "falsă", a afirmat, vineri, Neymar pe Instagram, informează AFP.
 
În această primă reacţie, Neymar susţine că nu a fost niciodată informat despre această investigaţie.
 
"A afirma că parteneriatul a fost reziliat deoarece nu am contribuit cu bună-credinţă la o anchetă este absurd şi fals”, a declarat internaţionalul brazilian, care se pregăteşte în prezent în ţara sa pentru meciurile din preliminariile sud-americane ale Cupei Mondiale din Qatar-2022.
 
Nike şi Neymar au întrerupt prematur colaborarea, la sfârşitul lunii august 2020, după 15 ani de parteneriat, fără a fi dat publicităţii vreun motiv. În înţelegerea, valabilă pe 11 ani, care urma să expire în 2022, Neymar primea 105 milioane de dolari.
 
Jucătorul a trecut în "tabăra" producătorului german de echipamente Puma, din septembrie 2020.
 
În 2019, Neymar a fost acuzat de viol de către o tânără braziliană , dar jucătorul a negat vehement toate acuzaţiile ce i-au fost aduse.
 
Jucătorul ar fi întâlnit-o pe femeie prin Instagram. Tânăra s-a deplasat în Franţa pentru a se întâlni cu fotbalistul. Ea a fost cazată în hotelul Sofitel Paris Arc Du Triomphe. La 15 mai 2019, în jurul orei 20.00, jucătorul ar fi venit beat la hotel şi, după ce au fost cei doi un timp afectuoşi, Neymar ar fi devenit violent şi ar fi violat-o pe femeie. Tânăra a notat în plângere că a revenit în Brazilia la 17 mai 2019, că era foarte afectată şi i-a fost teamă să depună plângere imediat.
 
Şi atunci, parchetul din Sao Paulo a ajuns la concluzia că nu are dovezi suficiente pentru a-l inculpa pe Neymar în cazul în care este acuzat de viol.
mail-share icon Email
viewscnt

Ligue 1

Ultimele articole Toate articolele