Real Madrid a primit o veste proastă în această perioadă în care se pregăteşte de ultimele meciuri din La Liga. Spaniolii au aflat că unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei, neamţul Toni Kroos, a fost plasat în carantină, după ce a intrat în contact cu o persoană depistată pozitiv cu noul coronavirus.
Mijlocaşul urmează să facă testele necesare în această privinţă, pentru a vedea dacă rămâne în continuare carantinat sau dacă este negativ şi atunci poate reveni în lotul lui Zidane.
Citește și
Real Madrid continuă cursa pentru titlu în La Liga. În etapa a 36-a, trupa lui Zinedine Zidane a trecut la scor, cu 4-1, de Granada, în deplasare. La pauză, Real conducea deja cu 2-0. Kroos nu a jucat, ci a fost rezervă neutilizată.
Modric a deschis scorul în minutul 17, iar Rodrygo a făcut 2-0 în minutele adiţionale, 45+1. În partea a doua, Granada a revenit prin golul lui Molina din minutul 71 şi părea că va reintra în joc. Însă, acest lucru nu s-a întânplat iar Real Madrid a mai marcat de două în decurs de câteva zeci de secunde.
Odriozola a înscris în minutul 75, pentru ca în minutul 76 să iasă la rampă Benzema. Aşa se face că Real Madrid continuă cursa pentru titlu în Spania.
Formaţia lui Zidane a revenit pe locul 2 în urma acestui succes, cu 78 de puncte. Clasamentul primelor patru echipe în La Liga arată astfel după etapa a 36-a:
- Atletico Madrid – 80 puncte
- Real Madrid – 78 puncte
- Barcelona – 76 puncte
- Sevilla – 74 puncte