Ultima oră
VIDEO | Academica Clinceni - Dinamo, ACUM, în direct pe Look Sport+ şi PrimaPlay. Deschidere de scor în minutul 33 VIDEO | Academica Clinceni - Dinamo, ACUM, în direct pe Look Sport+ şi PrimaPlay. Deschidere de scor în minutul 33
Florinel Coman, refăcut pentru meciul FCSB – UTA Florinel Coman, refăcut pentru meciul FCSB – UTA
Focar de coronavirus la OCS Lille: sunt infectaţi aproximativ 30 de angajaţi
Focar de coronavirus la OCS Lille: sunt infectaţi aproximativ 30 de angajaţi
Anunţ surprinzător de 1 decembrie, în presa din Turcia! Galatasaray intenţionează să-l transfere pe Florin Tănase de la FCSB. UPDATE: Ultimele noutăţi  Anunţ surprinzător de 1 decembrie, în presa din Turcia! Galatasaray intenţionează să-l transfere pe Florin Tănase de la FCSB. UPDATE: Ultimele noutăţi
VIDEO | România - Iran 39-11. Debut facil la turneul final din Spania umbrit de accidentarea gravă a Oanei Borş VIDEO | România - Iran 39-11. Debut facil la turneul final din Spania umbrit de accidentarea gravă a Oanei Borş
VIDEO | Laurenţiu Reghecampf, deranjat de o întrebare legată de partida cu Filiaşi din Cupa României: ”Este sub nivelul meu” VIDEO | Laurenţiu Reghecampf, deranjat de o întrebare legată de partida cu Filiaşi din Cupa României: ”Este sub nivelul meu”

VIDEO | Chelsea este supercampioana Europei! Schimbarea lui Tuchel a răpus-o pe Villarreal

Fotbal Publicat pe 12 aug 2021
mail-share icon Email

Chelsea, deţinătoarea Ligii Campionilor, a câştigat Supercupa Europei, după ce a învins, miercuri, pe Stadionul Windsor Park din Belfast, cu scorul de 6-5, după executarea loviturilor de departajare, echipa Villarreal, deţinătoarea Ligii Europa. Chelsea a condus cu 1-0 la pauză, Villarreal a egalat în repriza a doua, scorul de 1-1 rămânând până la finalul celor 120 de minute de joc. La loviturile de departajare, "Submarinul Galben" a ratat de două ori, iar "albaştrii", o dată, astfel că echipa engleză s-a impus cu 6-5.

Au marcat: Ziyech '27 / Gerard Moreno '73.

1-0, min. 27: Havertz a centrat pe jos de pe partea stângă, iar Ziech a reluat cu piciorul balonul în plasă, de la opt metri;

1-1, min. 73: Rudiger a degajat greşit un balon în picioarele unui adversar, mingea a ajuns la Dia, aproape de colţul careului mic, acesta a deviat-o fin, în spate, către Gerard Moreno şi atacantul a marcat cu un şut imparabil, din unghi, de la aproximativ nouă metri, peste portarul Mendy.

La loviturile de departajare au marcat: Azpilicueta, Marcos Alonso, Mount, Jorginho, Pulisic, Rudiger / Gerard Moreno, Estupinan, Moi Gomez, Raba, Foyth;

Au ratat: Havertz (şut apărat de Asenjo) / Mandi (şut apărat de Kepa), Albiol (şut apărat de Kepa).

Antrenorul Thomas Tuchel l-a introdus în minutul 119 pe portarul Kepa, în locul lui Mendy, special pentru loviturile de departajare.

Au evoluat următoarele echipe:

Chelsea: Mendy (Kepa '119) - Zouma (Christensen '66), Chalobah, Rudiger - Kante (Jorginho '65), Kovacic - Hudson Odoi (Azpilicueta '82), Ziyech (Pulisic '43), Havertz, Marcos Alonso - Werner (Mount '65). Antrenor Thomas Tuchel;

Villarreal: Asenjo - Foyth, Albiol, Pau Torres, Pedraza (Estupinan '58) - Trigueros (Moi Gomez '71), Alberto Moreno (Morlanes  '85), Capoue (Mario Gaspar '70) - Pino (Mandi '91), Gerard Moreno, Dia (Raba '86). Antrenor Unai Emery.

Cartonaşe galbene: Rudiger '44, Tuchel (antrenor) '45+1, Kepa (la penaltiuri) / Pino '61, Raba '119.

Arbitri: Sergei Karasev - Igor Demeshko, Maksim Gavrilin - Aleksei Kulbakov (toţi din Rusia);

Arbitru VAR: Marco Fritz (Germania).

Chelsea - Villarreal 1-1 (Ziyech 27 / Moreno 73), live pe Look Sport+, ACUM

Echipele de start:

  • Chelsea: Mendy - Zouma, Chalobah, Rudiger - Hudson Odoi, Kante, Kovacic, Alonso - Ziyech, Werner, Havertz
  • Villarreal: Asenjo - Foyth, Albiol, Pau Torres, Alfonso - Capoue, Moreno, Trigueros - Pino, Moreno, Dia

Chelsea – Villarreal 6-5 Kepa apără penalty-ul lui Albiol, iar Chelsea este câştigătoarea Supercupei Europei.

Chelsea – Villarreal 6-5 Asenjo rămâne pe centrul, iar Rudriger înscrie cu un şut nu foarte bine plasat.

Chelsea – Villarreal 5-5 Foyth marchează şi el pentru Villarreal.

Chelsea – Villarreal 5-4 Pulisc înscrie, Kepa sare în direcţie opusă.

Chelsea – Villarreal 4-4 Dani Raba marchează şi el, cu o execuţie excelentă. Kepa a sărit în direcţie opusă.

Chelsea – Villarreal 4-3 Jorginho transformă în stilul său obişnuit, din fentă.

Chelsea – Villarreal 3-3 Gomez execută perfect, iar Kepa nu a putut face nimic, chiar dacă a ghicit colţul.

Chelsea – Villarreal 3-2 Înscrie şi Mount pentru Chelsea, Asenjo a sărit în direcţie opusă.

Chelsea – Villarreal 2-2 Estupian transformă impecabil lovitură de pedeapsă, făcându-şi excelent paşii.

Chelsea – Villarreal 2-1 Alonso alunecă, dar chiar şi aşa reuşeşte să înscrie.

Chelsea – Villarreal 1-1 Kepa îi apără penalty-ul lui Mandy!

Chelsea – Villarreal 1-1 César Azpilicueta transformă, chiar dacă Asenjo a ghicit colţul.

Chelsea – Villarreal 0-1 Gerard Moreno înscrie cu şansă. Mingea a lovit bara înainte să intre în poartă.

Chelsea – Villarreal 0-0 Asenjo apără penalty-ul lui Havertz!



Min. 120: Fluier final! Scorul rămâne după 120 de minute 1-1. Supercupa Europei va fi decisă de la punctul cu var.

Min. 119: Raba de la Villarreal vede cartonaşul galben. La Chelsea Touchel schimbă portarul. Intră Kepa în locul lui Mendy, înaintea loviturilor de departajare.

Min. 108: Ocazie mare pentru Chelsea! Mount trage din careu, profitând de eroarea lui Pau Torres, dar Asenjo are o nouă intervenţie miraculoasă.

Min. 106: A început a doua repriză de prelungiri.

Min. 105 + 1: După prima repriză de prelungiri scorul este tot 1-1.

Min. 103: Chelsea cere penalty!

Min. 100: Ocazie mare pentru Chelsea! Mingea ajunge destul de norocos la Pulisic. Americanul controlează bine balonul, însă finalizarea sa dintr-o oarecare inerţie nu este inspirată.

Min. 91: A început prima repriză de prelungiri!

Min. 90 + 5: Meciul se termină 1-1. Vor fi prelungiri!

Min. 90 + 4: Ocazie pentru Chelsea! Marcos Alonso preia excelent şi şutează năprasnic în plasa laterală.

Min. 90: Vor fi cel puţin patru minute suplimentare.

Min. 86: Dublă schimbare la Villarreal: iese Alberto Moreno, intră Morlanes. Iese şi Dia, schimbat de Raba.

Min. 84: Şansă pentru Chelsea! Alonso reia cu capul, însă Asenjo prinde fără probleme.

Min. 82: Schimbare la Chelsea: intră Azpilicueta, iese Hudson Odoi.

Min. 73: GOL Villarreal! Moreno finalizează cu dreptul, piciorul său mai slab, o acţiune superbă a spaniolilor.

Min. 70: Dublă schimbare la Villarreal: intră Gaspar în locul lui Capoue, intră şi Gomez în locul lui Trigueros.

Min. 68: Ocazie pentru Villarreal! Estupinan trage din unghi, din careu, însă pe direcţia lui Mendy.

Min. 65 – 66: Triplă schimbare la Chelsea: Kante este înlocuit de Jorginho, Timo Werner de Mount, iar Zouma de Christensen.

Min. 61: Pino de la Villarreal încasează cartonaşul galben.

Min. 58: Schimbare la Villarreal: iese Pedraza, intră Estupinan.

Min. 52: Ocazie mare pentru Villarreal! Mendy degajează eronat, spaniolii recupereză, iar Gerard Moreno singur cu portarul trimite în bară. Este a doua bară a meciului pentru ”Submarinul galben”. Mendy şi-a reparat greşeala incredibilă, deoarece el a deviat şutul lui Moreno în bară.

Min. 48: Şansă pentru Chelsea! Havertz pătrunde şi şutează puternic de la marginea careului advers în plasa laterală.

Min. 46: A început a doua repriză!

Min. 45 + 4: Ocazie Villarreal! Alberto Moreno trimite din voleu, din interiorul careului, în bara transversală. La scurt timp, arbitrul fluieră finalul primei reprize. Chelsea este în avantaj la pauză, cu mare noroc, deşi a dominat prima parte a jocului.

Min. 45 + 1: Tuchel, antrenorul lui Chelsea, vede cartonaşul galben pentru proteste.

Min. 45: Rudiger este sancţionat cu cartonaşul galben pentru un fault dur. Vor fi cel puţin 3 minute de prelungiri ale primei reprize.

Min. 43: Schimbare la Chelsea: iese marcatorul golului Ziyech, accidentat la umăr. În locul lui intră Pulisic.

Min. 36: Ocazie pentru Chelsea! Zouma are o execuţie dificilă, dar balonul se duce peste poarta lui Asenjo.

Min. 35: Ocazie pentru Chelsea! Asenjo are o nouă intervenţie bună, de data aceasta la şutul lui Alonso la colţul scurt.

Min. 33: Ocazie pentru Villarreal! Dia scapă singur cu Mendy, dar portarul lui Chelsea reuşeşte să îi blocheze unghiul şi să evite egalarea spaniolilor.

Min. 28: Villarreal cere penalty pentru un henţ al lui Alonso, însă arbitrul decide să lase jocul să continue. Faza se încheie cu un şut din afara careului imprecis.

Min. 27: GOL Chelsea! Havertz centrează de pe partea stângă a atacului londonezilor, mingea ajunge la Ziyech, care îl învinge pe Asenjo şi deschide scorul în Supercupa Europei.

Min. 19: Ziyech centrează în forţă, însă o face pe direcţia lui Asenjo, care reţine fără probleme.

Min. 11: Prima şansă pentru Villarreal! Un corner periculos al spaniolilor se termină cu un luft din careu al lui Raul Albiol. 

Min. 9: Ocazie mare pentru Chelsea! Kante recuperează un balon la 30 de metri, de la Moreno, şi trage periculos de la distanţă, un pic pe lângă poarta lui Asenjo.

Min. 6: Ocazie mare pentru Chelsea! Asenjo scoate senzaţional lovitura de cap trimisă de Werner.

Min. 4: Moreno are o intrare dură la Alonso, însă scapă fără cartonaşul galben.

Min. 1: A început meciul!


Chelsea Londra, deţinătoarea Ligii Campionilor, şi Villarreal, câştigătoarea Ligii Europa, se înfruntă în această seară, de la ora 22:00, la Belfast, capitala Irlandei de Nord, în Supercupa Europei, în direct pe Look Sport+.

Este ediţia cu numărul 46 a Supercupei UEFA. Chelsea a câştigat trofeul în 1998 şi a mai jucat alte trei finale (2012, 2013, 2019), în timp ce Villarreal va juca în premieră în această competiţie.

Va fi primul meci oficial al sezonului pentru Chelsea, care a câştigat trei dintre cele patru meciuri amicale din presezon (6-1 cu Peterborough, 2-1 cu Bournemouth, 2-1 cu Arsenal, 2-2 cu Tottenham).

Villarreal n-a câştigat niciunul dintre cele şase meciuri de pregătire (2-3 cu Valencia, 2-2 cu Lyon, 0-0 cu Levante, 1-2 cu Marseille, 2-3 cu Leicester, 2-2 cu Leeds).

Chelsea şi Villarreal se vor înfrunta în premieră într-un meci oficial.

“Ce mod mai frumos de a începe sezonul decât cu o finală europeană! Am un respect imens pentru Villarreal şi Unai Emery. Cred că trebuie să denumească trofeul Europa League ‘Unai Emery’ în curând. Este incredibil! Cred că vor aborda acest meci cu sentimentul că n-au nimic de pierdut. Noi vom încerca să facem totul pentru a câştiga trofeul”, a spus Thomas Tuchel, antrenorul lui Chelsea.

“Vreau să câştig Supercupa Europei pentru că n-am acest trofeu în palmares. Am jucat două Supercupe (în 2014 şi 2015, cu Sevilla) şi le-am pierdut pe ambele. Am putea să scriem din nou istorie şi să obţinem un trofeu minunat în startul sezonului. Supercupa va arăta capacitatea noastră în faţa unei echipe de top precum Chelsea, campioana europeană en titre şi, pentru mine, cea mai bună echipă din lume”, a declarat Unai Emery, antrenorul de la Villarreal.

Echipele probabile:

  • Chelsea: Mendy - Zouma, Thiago Silva, Rudiger - James, Kante, Kovacic, Alonso - Havertz, Ziyech – Werner.
  • Villarreal: Asenjo - Foyth, Albiol, Pau Torres, Pedraza - Capoue, Manu Trigueros, Manu Morlanes, Alberto Moreno – Gerard Moreno, Dia

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Fotbal

Ultimele articole Toate articolele