Ultima oră
Alertă în Bănie! Universitatea Craiova va avea o absenţă de marcă la duelul cu CFR Cluj Alertă în Bănie! Universitatea Craiova va avea o absenţă de marcă la duelul cu CFR Cluj
Brigada de arbitri delegată pentru partida care poate fi decisivă în lupta la retrogradare, Dinamo - FC Voluntari Brigada de arbitri delegată pentru partida care poate fi decisivă în lupta la retrogradare, Dinamo - FC Voluntari
Iuliana Demetrescu, delegată la o semifinală de Champions League Iuliana Demetrescu, delegată la o semifinală de Champions League
Aprobat! Schimbare majoră la CSA Steaua Aprobat! Schimbare majoră la CSA Steaua
Variantă surpinzătoare de antrenor pentru Bayern Munchen! Tehnicianul a fost contactat Variantă surpinzătoare de antrenor pentru Bayern Munchen! Tehnicianul a fost contactat
A fost anunţat primul transfer al verii în Superligă! Jucătorul Slaviei Praga va semna cu o echipă din play-off A fost anunţat primul transfer al verii în Superligă! Jucătorul Slaviei Praga va semna cu o echipă din play-off

VIDEO | Faci Ce Spune Becali şi intri în criză: Hermannstadt - FCSB 1-0! 'Roş-albaştrii' pot fi detronaţi de CFR

Superliga Publicat pe 14 feb 2021
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38109/19969963/21/main.jpg


FCSB a suferit, duminică seară, a cincea înfrângere a sezonului, 0-1 cu Hermannstadt, la Mediaş, live pe Look Sport+. Romario Pires, din penalty, a marcat singurul gol al unui meci presărat cu mai multe faze controversate.

Pasul greşit al Craiovei, 1-1 cu Academica Clinceni, o putea ajuta pe FCSB să pună şapte puncte în faţa rivalei din Bănie, dar echipa lui Toni Petrea a aflat rapid că socoteala de acasă nu se potriveşte întotdeauna cu cea de la Sibiu. Bagaric (5) a tras ceea ce poate fi numit semnalul de alarmă, dar defensiva oaspeţilor l-a ignorat. În minutul 11, Popa a văzut un fault al lui Vlad la acelaşi Bagaric, Tănase şi colegii au protestat, dar nu au mai putut întoarce decizia: penalty Hermannstadt, execuţie sigură Romario Pires, 1-0!
 
Logic, penultima clasată din Casa Liga 1 s-a retras puţin, iar Şut (27), cu capul, a trimis peste poartă, pentru ca apoi Bagaric (35) să scape singur cu portarul şi să fie blocat de Vlad. A răspuns Moruţan (39), cu o fază marcă înregistrată, dar talentatul mijlocaş ofensiv a fost blocat în ultimul moment şi gazdele au intrat în avantaj la pauză.

65 de minute pentru un şut pe poartă!

Ceea ce părea o repriză proastă s-a transformat, rapid, într-un meci nereuşit, defensiv şi ofensiv, al echipei lui Petrea. În startul reprizei a doua, Panţîru şi Nedelcu i-au înlocuit pe Radunovic şi Cristea, dar tot gazdele au fost foarte aproape de gol. Mai întâi prin Belu-Iordache (47), care a luftat din poziţie iminentă de gol, apoi prin Petrişor Petrescu (51), al cărui şut a fost reţinut de Vlad. Gazdele au cerut penalty în minutul 52, la un duel Şut-Sîntean, apoi FCSB a bifat o premieră, abia în minutul 65, când Florinel Coman a trimis primul şut pe poarta lui Figueiredo, dar fără pericol. Buziuc (68) a marcat din ofsaid, Olaru a cerut penalty (72), dar a fost ignorat de Popa, apoi Karanovic (79) a ratat singur cu Vlad.
 
A rămas 0-1, în ciuda unui şut periculos al lui Nedelcu (86) rezultat care aduce prima victorie a lui Ciobotariu ca antrenor al sibienilor şi aruncă FCSB în criză: trei înfrângeri consecutive la rând fără gol marcat (după 0-1 cu Dinamo şi 0-1 cu Academica). Luni, de la 20:30, CFR are şansa de a trece pe primul loc, dacă-şi ia punctele cu FC Voluntari, în Gruia.
 
Pentru sibieni, victoria contra fostei vicecampioane e sinonimă cu urcarea pe locul al 14-lea, cu 22 de puncte, două peste FC Voluntari, care are o partidă în minus. Etapa viitoare se joacă FCSB - Chindia şi Craiova - Hermannstadt.

Hermannstadt - FCSB 1-0 (Romario Pires 13' - penalty)

  • Hermannstadt: Figueiredo - Măţel, Matricardi, I. Stoica (Scarlatache 67'), Opruţ - Romario Pires, Aosman (Alhassan 74') - Belu Iordache (Karanovic 74'), P. Petrescu, Bagaric - A. Sîntean (Elbers 63')
  • FCSB: A. Vlad - Ov. Popescu, Miron (80'), I. Cristea (Nedelcu 46'), Radunovic (Panţîru 46') - Moruţan (Buziuc 64'), Şut (Oaidă 64'), D. Olaru - Oct. Popescu, Fl. Tănase, Fl. Coman

Min. 90+5: FCSB are şansa egalării, dar zidul deviază şutul lui Tănase din lovitură liberă de la marginea careului.

Min. 88: Cartonaş galben pentru Tănase, golgheterul Ligii 1, care va fi suspendat pentru meciul următor al FCSB, cu Chindia.

Min. 86: Ocazie pentru FCSB! Dragoş Nedelcu a şutat foarte bine de la 20 de metri, dar portarul Figueiredo a respins mingea, cu emoţii.

Min. 80: Schimbare la FCSB! Iese Miron, intră Creţu.

Min. 77: Ocazie mare pentru FCSB! Buziuc a scăpat de marcaj, a pătruns în careu şi a şutat peste poartă, din poziţie centrală.

Min. 75: Cartonaş galben pentru Alhassan!

Min. 74: Dublă schimbare la Hermannstadt! Ies Belu şi Aosman, intră Karanovic şi Alhassan.

Min. 73: Cartonaş galben pentru Matricardi!

Min. 72: FCSB a cerut penalty! Darius Olaru a scăpat de marcaj şi a încercat să dea mingea pe lângă portarul gazdelor, apoi a căzut în careu.

Min. 69: Cartonaş galben pentru Petrişor Petrescu (Hermannstadt)! Şi Toni Petrea, antrenorul de la FCSB, a primit cartonaşul galben, pentru proteste.

Min. 68: Gol anulat pentru FCSB! Buziuc a trimis mingea în poartă, dar a fost semnalizat pentru ofsaid.

Min. 67: Schimbare la Hermannstadt! Iese Stoica, intră Scarlatache.

Min. 65: Ocazie pentru FCSB! Florinel Coman a şutat bine din lovitură liberă de la marginea careului, lateral stânga, dar portarul Figueiredo a anticipat execuţia şi a reţinut mingea, la colţul scurt.

Min. 64: Dublă înlocuire la FCSB: ies Moruţan şi Şut, intră Buziuc şi Oaidă.

Min. 63: Schimbare la Hermannstadt! Iese Sîntean, intră olandezul Elbers.

Min. 55: Hermannstadt a cerut penalty, după un contact între Sîntean şi Şut. La prima vedere, atacantul de la Hermannstadt a dat pe lângă minge, apoi a căzut în careu.

Min. 52: Încă o fază controversată la Mediaş! Sîntean l-a lovit cu cotul pe Octavian Popescu, la marginea careului, dar arbitrul Popa n-a văzut faza.

Min. 51: Ocazie pentru Hermannstadt! Petrişor Petrescu a primit mingea într-o poziţie centrală, la marginea careului, dar a şutat modest, pe centrul porţii.

Min. 47: Şansă mare de gol pentru Hermannstadt! Sîntean a pătruns în careu în banda stângă şi a centrat pentru Belu Iordache, care a şutat slab din poziţie ideală. 

Min. 46: A început repriza a doua! Dublă schimbare la FCSB: au ieşit Radunovic şi Cristea, au intrat Nedelcu şi Panţîru.

Min. 45: S-a încheiat prima repriză! 1-0 pentru gazde.

Min. 40: Ocazie pentru FCSB! Olimpiu Moruţan a driblat doi adversari, dar a fost blocat în momentul şutului, în careul gazdelor.

Min. 39: Ocazie pentru FCSB! Octavian Popescu a driblat un adversar în careu şi i-a pasat lui Darius Olaru, care a şutat peste poartă din poziţie excelentă.

Min. 38: Ocazie imensă pentru Hermannstadt! Bagaric a scăpat singur cu portarul, dar Vlad a avut o intervenţie excelentă.

Min. 27: Ocazie pentru FCSB! Moruţan a executat o lovitură liberă, iar Şut a trimis mingea cu capul peste poartă.

Min. 26: Cartonaş galben pentru Ovidiu Popescu!

Min. 13: GOL pentru Hermannstadt! 1-0! Romario Pires a înscris de la 11 metri, cu un şut pe centrul porţii.

Min. 11: Penalty pentru Hermannstadt, după un contact între Bagaric şi portarul Vlad! Decizie controversată a arbitrului Cătălin Popa.

Min. 5: Ocazie pentru Hermannstadt! Bagaric a pătruns în careu şi a încercat să-l învingă pe Vlad cu un şut la colţul scurt, dar a fost blocat.

Min. 3: Ocazie pentru FCSB! Octavian Popescu a şutat din careu, dar mingea a fost blocată de către Opruţ.

UPDATE 19:45 A început meciul de la Mediaş! Terenul de joc nu se prezintă în condiţii bune.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38109/19969963/4/echipe-hermannstadt-fcsb.jpg


FC Hermannstadt şi FCSB se înfruntă duminică, de la ora 19:45, la Mediaş, în etapa a 23-a din Liga 1, în direct pe Look Sport+. Ambele echipe traversează un moment nefast. FCSB, liderul campionatului, are două eşecuri consecutive, fără gol marcat. Hermannstadt, penultima clasată, n-a mai câştigat în Liga 1 din 13 decembrie 2020.

Hermannstadt - FCSB, live pe Look Sport+ de la 19:45. Echipele de start:

  • Hermannstadt: Figueiredo - Măţel, Matricardi, I. Stoica, Opruţ - Romario Pires, Aosman - Belu Iordache, P. Petrescu, Bagaric - A. Sîntean 
  • Rezerve: I. Pop - Alhassan, Al. Vodă, Karanovic, Elbers, Scarlatache, Diarrassouba, Aralica, C. Popescu 
  •  
  • FCSB: A. Vlad - Ov. Popescu, Miron, I. Cristea, Radunovic - Moruţan, Şut, D. Olaru - Oct. Popescu, Fl. Tănase, Fl. Coman 
  • Rezerve: Straton - V. Creţu, Panţîru, G. Simion, Haruţ, Nedelcu, Buziuc, Perianu, Oaidă 

FCSB vine după eşecurile cu Academica Clinceni şi Dinamo, cu acelaşi scor, 1-0. Antrenorul Toni Petrea a identificat două probleme actuale ale 'roş-albaştrilor': lipsa clarităţii în atac şi vulnerabilitatea în defensivă la fazele fixe.

Hermannstadt are două remize la rând, cu UTA şi Gaz Metan Mediaş, cu acelaşi scor, 1-1. Echipa antrenată de către Liviu Ciobotariu este singura din Liga 1 care are doar trei victorii în acest sezon.

FCSB are un bilanţ aproape perfect în confruntările cu Hermannstadt: şase victorii şi un eşec. În acest sezon, 'roş-albaştrii' au făcut spectacol pe Arena Naţională, scor 5-0.

FCSB are cel mai bun atac din Liga 1 (48 de goluri) şi dă golgheterul campionatului - Florin Tănase. Totuşi, Toni Petrea este nemulţumit de numărul mare de ratări din ultimele meciuri.

Echipele probabile:

Hermannstadt: Cristiano – Opruţ, Stoica, Viera, Măţel – Romario Pires, Dâlbea, Addae – Petrescu, Mayoral, Sîntean.

FCSB: Vlad – Radunovic, Miron, Cristea, Ovidiu Popescu – Moruţan, Simion, Olaru – Coman, Tănase, Octavian Popescu.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38109/19969963/2/clasament-fcsb.jpg

Sursa foto: Sport Pictures

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Superliga

Ultimele articole Toate articolele