Ultima oră
VIDEO | Juventus a pierdut returul cu Lazio, dar s-a calificat în finala Coppa Italia VIDEO | Juventus a pierdut returul cu Lazio, dar s-a calificat în finala Coppa Italia
VIDEO | Arsenal - Chelsea 5-0. ”Tunarii” au tras cu toată muniţia în londonezi VIDEO | Arsenal - Chelsea 5-0. ”Tunarii” au tras cu toată muniţia în londonezi
Toate drumurile duc la Marius Şumudică: „Vom avea o şedinţă şi vom vedea” Toate drumurile duc la Marius Şumudică: „Vom avea o şedinţă şi vom vedea”
”Eu sunt genul de băiat care care crede până în ultimul minut”. Sebastian Mailat o răpune pe Dinamo în prelungiri ”Eu sunt genul de băiat care care crede până în ultimul minut”. Sebastian Mailat o răpune pe Dinamo în prelungiri
Mesajul lui Bogdan Andone după ce FC Botoşani a bătut-o pe Dinamo: ”Suntem obişnuiţi cu presiunea asta!”

Mesajul lui Bogdan Andone după ce FC Botoşani a bătut-o pe Dinamo: ”Suntem obişnuiţi cu presiunea asta!”
Final de sezon cu mare presiune pentru Zeljko Kopic. Dinamo e la retrogradare. ”Trebuie să ne revenim şi să jucăm” Final de sezon cu mare presiune pentru Zeljko Kopic. Dinamo e la retrogradare. ”Trebuie să ne revenim şi să jucăm”

VIDEO | FCSB - Academica Clinceni 2-2. Şansă ratată! Echipa lui Petrea se împiedică la Giurgiu şi CFR rămâne lider

FCSB Publicat pe 10 mai 2021
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38227/20174437/26/sg.jpg

FCSB a ratat şansa de a trece peste CFR Cluj! În direct la Look Sport+, bucureştenii au remizat cu Academica Clinceni, scor 2-2, într-un meci în care au condus cu 1-0, dar au fost conduşi cu 2-1.
 
Cu CFR învinsă complet surprinzător de Sepsi, 1-0 în Gruia, marea şansă i s-a ivit FCSB-ului chiar contra adversarului considerat cel mai uşor. Doar că Vlad a reluat şirul gafelor şi, în primul minut, a scăpat o minge pe care Rusescu nu a putut s-o trimită în poartă. A urmat o perioadă echilibrată de joc, apoi Olaru (20) l-a învins pe Ureche cu un şut la colţul lung şi totul părea că merge conform planurilor lui Toni Petrea. Fără să acuze şocul, ilfovenii au ieşit la joc, iar Cordea (26) a egalat, cu capul, după o centrare excelentă din flancul drept. Imediat, Moruţan a pus mingea pe capul lui Olaru (27), dar mijlocaşul adus de la Gaz Metan Mediaş a ratat ţinta. În minutul 36, Rusescu şi-a reamintit momentele în care era golgheterul campionatului, a şutat superb, fără preluare, iar Vlad nu a mai avut ce face. 2-1 la pauză pentru băieţii lui Poenaru, un rezultat pe care puţini îl aşteptau, mai ales după ce FCSB a deschis scorul.
 
Obligată să alerge după adversar, FCSB a început repriza a doua cu Straton în locul lui Vlad şi Oaidă în locul lui Vînă, iar egalarea a venit rapid, în minutul 56, când Florin Tănase a transformat la a doua încercare un penalty obţinut tot de el, primul fiind repetat din cauză că portarul Ureche nu a avut niciun picior pe linia porţii. Apoi, scenariul din prima repriză s-a repetat, iar Academica a redevenit ofensivă. Adi Popa (65) l-a întins pe Straton, Bilali nu l-a pedepsit pe goalkeeper (74) pentru o ieşire greşită pe centrare, iar o preluare prea lungă l-a lăsat pe Florin tănase fără şansa unui unu vs. unu cu Ureche. Acelaşi Ureche l-a blocat pe Radunovic (87),apoi a făcut minuni la una dintre ultimele faze ale jocului, când l-a oprit pe Tănase, iar Academica a plecat cu un punct de la Giurgiu şi a dărâmat eticheta de echipă apropiată de clubul lui Becali.
 
După FCSB - Clinceni 2-2, CFR rămâne lider, cu 45 de puncte, iar FCSB vine la un punct distanţă. Etapa viitoare se joacă Craiova - CFR şi Sepsi - FCSB, ambele meciuri în direct pe Look Sport+/
 

FCSB - Academica Clinceni 2-2 (Olaru 20, Tănase pen. 56 / Cordea 26, Rusescu 36), live pe Look Sport+

  • FCSB: Vlad (Straton 46) - Creţu, Haruţ, I. Cristea, Radunovic - Vînă (Oaidă 46), Ov. Popescu, D. Olaru - Moruţan, Fl. Tănase, Oct. Popescu
  • REZERVE: SSimion, Nedelcu, Buziuc, Şerban, Perianu, Oaidă, Istrate, Niţă
     
  • ACADEMICA CLINCENI: Ureche - F. Achim, Bilali, Patriche, Dobrescu - Cascini, Cebotaru (Cr. Tănase 73) - Ad. Popa, Chandarov (Moullin 73), Cordea (Markovic 86) - R. Rusescu (Pashov 86)
  • REZERVE: Vâlceanu, Gardoş, Pashov,  Markovic, Ventura, Pîrvulescu, Longher
Minutul 90+2: Mare ocazie FCSB! Tănase reia cu capul din mijlocul careului, dar Ureche respinge şi Oaidă trimite mult peste.

Minutul 87: Ureche iese la timp din poartă şi-l blochează pe Radunovic, ajuns în poziţie de finalizare după o centrare a lui Moruţan din lovitură liberă.

Minutul 82: Mingea ajunge la Cristi Tănase, după un atac prelungt, acesta trage din prima, dar o face pe direcţia lui Straton.

Minutul 79: Tehnica îl trădează pe Tănase. Excelent lansat de Moruţan, golgheterul campionatului putea rămâne singur cu portarul, dar preluarea prea lungă l-a lăsat fără această şansă.

Minutul 74: Ocazie a oaspeţilor. Adi Popa bate un corner pe bara a doua, Straton iese greşit, dar are noroc şi Bilali reia greşit cu capul.

Minutul 65: Ocazie a Academicii! Adi Popa intră în centru, trage cu pământul, mingea prinde terenul în faţa lui Straton, iar fostul dinamovist respinge în lateral.

Minutul 56: GOL FCSB! Tănase e mai atent a doua oară, bate în stânga lui Ureche şi egalează la doi!



Minutul 55: Tănase ratează, dar penalty-ul se repetă. Decarul FCSB-ist bate slab, Ureche reţine. dar penaty-ul se repetă pentru că goalkeeper-ul nu avea niciun picior pe linia porţii.


Minutul 54: PENALTY FCSB! Tănase e faultat evident în careu de Patriche, iar golgheterul FCSB-ului are şansa golului 23, de la punctul cu var.


Minutul 49: Prima intervenţie a lui Straton. Lansat de Rusescu, Cordea trage din unghi, cu stângul, direct pe direcţia portarului FCSB-ist.

Minutul 47: Şansă pentru Oaidă. Nou-intratul ajunge într-o poziţie bună pentru şut, însă execuţia e blocată de Cascini.


Minutul 46: Repriza a doua începe cu clasicele schimbări la FCSB. Vlad, accidentat în prima repriză, e înlocuit cu Straton, iar Vînă îi lasă locul lui Oaidă.


Minutul 36: GOL ACADEMICA! Raul Rusescu îşi aduce aminte de vremurile în care era golgheterul campionatului, prinde un şut marcă-înregistrată, perfect plasat, şi trimite mingea în poartă, pe lângă Vlad. 2-1 pentru oaspeţi, care reuşesc performanţa de a întoarce scorul în zece minute.


Minutul 27: Mare ocazie a gazdelor! Moruţan centrează perfect, Olaru apare la finalizare, dar loveşte mingea greşit şi ratează şansa dublei.


Minutul 26: GOL ACADEMICA! Cordea îi ia faţa lui Vali Creţu, apare excelent la o centrare pe şase metri şi îl învinge pe Vlad.


Minutul 20: GOL FCSB! Olaru prinde un şut bun, cu stângul, iar execuţia e prea bine plasată pentru ca Ureche să poată interveni.


Minutul 1: Vlad, aproape de o nouă gafă uriaşă. Portarul gazdelor a scăpat în faţă o centrare din corner a lui Adi Popa, dar a avut noroc şi Denis Haruţ a respins balonul din faţa unui adversar.


FCSB se află în cursă cu CFR Cluj pentru titlu, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Cele două ţin campionatul aprins, părând că Universitatea Craiova nu poate menţine un ritm de un nivel apropiat lor. În acest moment, FCSB e la două puncte în spatele ardelenilor şi nu mai trebuie să facă paşi greşiţi, mai ales că mai sunt doar 4 etape.

Academica Clinceni e ultima în play-off, cu numai 25 de puncte, având o singură victorie, 1-0 cu Universitatea Craiova. În rest, are doar eşecuri pe linie, fiind astfel, în mare măsură, prezentă doar fizic în acest play-off.

Problemele continuă la FCSB. Nedelcu vrea să plece

FCSB poate rămâne fără Dragoş Nedelcu din vară! Ultimele informaţii aduc în discuţie o ipoteză cel puţin interesantă, potrivit căreia mijlocaşul s-a săturat de situaţia de la prima echipă, unde nu mai joacă, este criticat de patronul Gigi Becali, iar în ultimul timp a fost urmărit de ghinioane, având mai multe accidentări.

Potrivit GSP, Nedelcu şi-a informat impresarul, pe Pietro Chiodi, că vrea să plece şi şi-ar dori să ajungă în Italia, chiar şi în Serie B, unde agentul are multă influenţă. Aşadar, unul dintre aspectele care a dus la această hotărâre a mijlocaşului este legată de modul în care reacţionează Becali, atunci când nu are cea mai bună evoluţie.

Echipele probabile:

FCSB: Vlad - Creţu, Cristea, Haruţ, Radunovici - Ov. Popescu, Perianu, Olaru - Moruţan, Fl. Tănase, Oct. Popescu

Clinceni: Vâlceanu - Paşov, Gardoş, Patriche, Dobrescu - Moulin, Cebotaru -  . Popa, Cordea, Longher - Rusescu

 

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

FCSB

Ultimele articole Toate articolele