Ultima oră
VIDEO | UTA Arad - Oţelul Galaţi, astăzi, de la 16:45, în direct la Prima Sport 1! Echipele de start VIDEO | UTA Arad - Oţelul Galaţi, astăzi, de la 16:45, în direct la Prima Sport 1! Echipele de start
Irina Begu, eliminată de Madison Keys, în turul doi la Madrid Irina Begu, eliminată de Madison Keys, în turul doi la Madrid
Van Dijk le cere coechipierilor săi să se autodepăşească după eşecul cu Everton. „Toată lumea trebuie să se uite în oglindă” Van Dijk le cere coechipierilor săi să se autodepăşească după eşecul cu Everton. „Toată lumea trebuie să se uite în oglindă”
Xavi şi-a motivat alegerea, după discuţia cu preşedintele Barcelonei. „Proiectul nu s-a terminat” Xavi şi-a motivat alegerea, după discuţia cu preşedintele Barcelonei. „Proiectul nu s-a terminat”
Duel istoric pe zgura de la Madrid! Rafa Nadal, faţă în faţă cu un puşti de 16 ani, azi, nu mai devreme de ora 18:00, pe Prima Sport 2 Duel istoric pe zgura de la Madrid! Rafa Nadal, faţă în faţă cu un puşti de 16 ani, azi, nu mai devreme de ora 18:00, pe Prima Sport 2
Alertă în Bănie! Universitatea Craiova va avea o absenţă de marcă la duelul cu CFR Cluj Alertă în Bănie! Universitatea Craiova va avea o absenţă de marcă la duelul cu CFR Cluj

VIDEO | ‘Tricolorii’ n-au fost mai prejos! România – Ţările de Jos 1-1, în primul meci de la Campionatul European de tineret. Ciobanu a înscris un gol fabulos

România U21 Publicat de Andrei Ionascu pe 24 mar 2021
mail-share icon Email
//i0.1616.ro/media/581/3142/38208/20076492/11/profimedia-0600860836.jpg

România şi Ţările de Jos au remizat, scor 1-1, la Budapesta, în grupa A din cadrul Campionatului European de tineret. Andrei Ciobanu a reuşit un gol care va candida fără îndoială la titlul de cel mai frumos gol al competiţiei.

Perr Schuurs a deschis scorul în minutul 16, în urma unui corner. Denis Ciobotariu a pierdut duelul cu fundaşul lui Ajax, care a înscris cu o lovitură de cap.

În minutul 20, Andrei Ciobanu a executat impecabil o lovitură liberă de la 18 metri. Mijlocaşul de la Viitorul a trimis mingea către vinclul porţii.

Ţările de Jos au controlat prima repriză (72% posesie), dar nu şi-au creat ocazii mari de gol. În repriza a doua, România a echilibrat jocul.

Ciobanu a fost aproape de ‘dublă’ în minutul 82, tot din lovitură liberă, dar portarul Scherpen a anticipat execuţia mijlocaşului.

În minutul 90+2, Andrei Ciobanu a avut cea mai mare ocazie a reprizei secunde. Mijlocaşul a şutat excelent de la marginea careului, către vinclul porţii, dar Scherpen a avut o intervenţie fabuloasă şi a împins mingea peste bară.

Raportul ocaziilor de gol a fost 13-12 pentru România, iar cel al şuturilor pe poartă 6-4 pentru 'tricolori'.

În celălalt meci din grupa României, Germania a învins Ungaria cu 3-0, la Székesfehérvár. Au marcat Nmecha (61’) şi Baku (66’, 73’).

Pentru ‘tricolorii’ U21 urmează meciul cu Ungaria, pe 27 martie, la Budapesta, de la ora 19:00.


România - Ţările de Jos 1-1 (Ciobanu 20' / Schuurs 16'), la Campionatul European de tineret

  • România (4-3-3): Vlad - Haruţ, Ciobotariu, Paşcanu, Boboc - Olaru, M. Marin (cpt.), Ciobanu - Moruţan (Itu 88'), Ganea (Petre 80'), Măţan (Oaidă 73').
  • Ţările de Jos (4-3-3): Scherpen – Bakker, Teze, Schuurs, Zeefuik – Koopmeiners (cpt.), De Wit, Reis – Kluivert, Boadu (Gakpo 63'), Lang (Brobbey 80').

//i0.1616.ro/media/581/3142/38208/20076492/12/profimedia-0600843343.jpg

Min. 90+4: S-a încheiat meciul! 1-1!

Min. 90+2: Ocazie imensă pentru România! Ciobanu a şutat excelent de la marginea careului, către vinclul porţii, dar Scherpen a avut o intervenţie fabuloasă şi a împins mingea peste bară.

Min. 88: Schimbare în echipa României! Iese Moruţan, intră Cătălin Itu.

Min. 81: Ocazie pentru România! Ciobanu a încercat să înscrie din nou dintr-o lovitură liberă din afara careului. De această dată, portarul olandez a anticipat şutul la colţul scurt şi a reţinut mingea în doi timpi.

Min. 80: Schimbări în ambele echipe! La olandezi, a ieşit Lang şi a intrat Brobbey. Pentru România a intrat Adi Petre în locul lui George Ganea

Min. 77: Cartonaş galben pentru Koopmeiners, pentru un fault asupra lui Olaru!

*Ungaria - Germania 0-3! A înscris Baku în minutul 73!

Min. 73: Schimbare în echipa României! A ieşit Alex Măţan, a intrat Răzvan Oaidă.

Min. 68: Cartonaşe galbene pentru Ganea şi Zeefuik, care au avut un conflict pe teren!

*Ungaria - Germania 0-2! A înscris Baku în minutul 66.

 

Min. 66: Ocazie mare pentru România! Ciobanu a centrat, iar Paşcanu s-a demarcat foarte bine în careu şi a trimis o lovitură de cap sub bara transversală, dar Scherpen a respins mingea în corner.

Min. 65: Ocazie pentru România! Pe contraatac, Măţan a încercat să centreze pentru Ganea, dar un fundaş olandez a avut o intervenţie in extremis.

Min. 64: Ocazie pentru Ţările de Jos! Koopmeiners a şutat senzaţional din afara careului, cu stângul, către vinclul porţii, dar Vlad a avut o intervenţie excelentă.

Min. 63: Schimbare în echipa Ţărilor de Jos! A ieşit Boadu, a intrat Gakpo.

*Ungaria - Germania 0-1! Nmecha a înscris în minutul 61.
Min. 60: Ocazie pentru Ţările de Jos! Lang l-a driblat pe Marin, la marginea careului, dar şutul său puternic a fost blocat excelent de către Paşcanu.
Min. 46: Ocazie pentru România! Ganea a scăpat singur cu portarul şi a şutat în portarul Scherpen, dar a fost semnalizat în ofsaid. Pe reluare s-a putut observa că atacantul român s-a aflat în linie cu fundaşii olandezi şi nu trebuia semnalizat în ofsaid.
Min. 46: A început repriza a doua! Nicio schimbare în cele două echipe!
*În celălalt meci din grupa României, Ungaria şi Germania sunt la egalitate la pauză, scor 0-0.
Min. 45+2: Final de primă repriză! 1-1 la Budapesta!
A fost o primă repriză controlată de către 'Portocala Mecanică', dar România a reuşit să absoarbă momentele de presiune din preajma careului lui Andrei Vlad, iar batavii nu au avut ocazii clare de gol.
//i0.1616.ro/media/581/3142/38208/20076492/9/prima-repriza.jpg
Min. 45+2: Ocazie pentru Ţările de Jos! De Wit a câştigat duelul aerian cu Boboc, dar lovitura sa de cap a fost slabă şi a fost reţinută fără emoţii de către portarul Andrei Vlad.
Min. 45+1: Cartonaş galben pentru Marius Marin, căpitanul 'tricolorilor'!
Min. 41: Ocazie pentru România! Pe contraatac, George Ganea a primit mingea într-o poziţie foarte bună şi trebuia să-i paseze lui Măţan, dar a ales să şuteze de la mare distanţă şi mult peste poartă. Măţan e furios pe coechipierul său!
Min. 35: Darius Olaru are mici probleme medicale, după un fault al lui Koopmeiners, dar va continua meciul.
Min. 29: Ocazie pentru Ţările de Jos! Zeefuik a pătruns bine în banda dreaptă şi a centrat periculos în careu, dar mingea a fost respinsă în corner de către Ciobotariu.
Min. 20: GOL pentru România! 1-1! A înscris Andrei Ciobanu, cu o execuţie senzaţională, din lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri de poartă. Mijlocaşul de la Viitorul a trimis mingea către vinclul porţii.
Min. 16: GOL pentru Ţările de Jos! 0-1! A înscris Perr Schuurs, cu o lovitură de cap, în urma unui corner executat de către Justin Kluivert. Denis Ciobotariu l-a scăpat din marcaj pe fundaşul de la Ajax. 
Min. 8: Ocazie pentru Ţările de Jos! În urma unui corner, De Wit a trimis o lovitură de cap, iar mingea s-a dus milimetric pe lângă poartă.
Min. 5: Se poate observa că UEFA a greşit sistemul de joc prezentat pentru România. Este vorba despre 4-3-3, nu 3-5-2. Boboc joacă în banda stânga a apărării, Haruţ e în dreapta. Moruţan face parte din tripleta ofensivă, alături de Ganea şi Măţan.
Min. 4: Ocazie pentru România! Moruţan a şutat cu stângul de la marginea careului, iar mingea s-a dus pe lângă poartă.
UPDATE 22:00 A început meciul de la Budapesta!
//i0.1616.ro/media/581/3142/38208/20076492/8/romania-tineret.jpg
UPDATE 21:00 Marius Marin (22 de ani), mijlocaşul echipei italiene de ligă secundă Pisa, este în premieră căpitanul echipei naţionale de tineret. Marin are doar 6 selecţii pentru reprezentativa U21.
UPDATE 20:30 Echipele de start oficiale:
România (3-5-2): Vlad - Haruţ, Ciobotariu, Paşcanu - Boboc, Olaru, M. Marin (cpt.), Ciobanu, Moruţan - Ganea, Măţan.
Ţările de Jos (4-3-3): Scherpen – Bakker, Teze, Schuurs, Zeefuik – Koopmeiners (cpt.), De Wit, Reis – Kluivert, Boadu, Lang.
//i0.1616.ro/media/581/3142/38208/20076492/4/echipe-u21.jpg
Rezerve:
//i0.1616.ro/media/581/3142/38208/20076492/3/rezerve.jpg
UPDATE 20:30 Iată echipele de start în celălalt meci din grupa României, Ungaria - Germania:
//i0.1616.ro/media/581/3142/38208/20076492/5/echipe-ungaria-germania.jpg
UPDATE 18:00:
Formula de start a lui Adrian Mutu, conform GSP: 
UPDATE 16:00 Campionatul European U21 nu va beneficia de arbitraj video!

Deşi în urmă cu doi ani, la Campionatul European din 2019, a fost folosit sistemul de arbitraj video, la ediţia din acest an, UEFA a decis să nu mai apeleze la el. Forul de la UEFA a luat această hotărâre pentru a limita numărul de persoane implicate în organizarea partidei, având în vedere contextul pandemic.

În 2019, România a beneficiat în trei rânduri de deciziile VAR. S-a întâmplat de două ori în meciul cu Croaţia, când am deschis scorul din penalty, şi la golul de 4-1 marcat de Adi Petre. De asemenea, în semifinale, cu Germania, am primit o lovitură de pedeapsă tot în urma unei analize VAR.

UPDATE 15:00 ‘Tricolorii’ au efectuat azi o scurtă şedinţă de pregătire la baza de antrenament de la Budapesta. După câteva exerciţii de încălzire, selecţionerul Adrian Mutu le-a cerut elevilor săi să exerseze fazele fixe. Totul a durat aproximativ 45 de minute.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38208/20076492/2/antrenament-u21.jpg


România U21 - Olanda U21, meciul de debut al naţionalei lui Adrian Mutu la Campionatul European din Ungaria şi Slovenia, se joacă miercuri, de la ora 22:00, live text pe www.looksport.ro.

România - Olanda, echipele probabile:

  • România: A. Vlad – Haruţ, Chindriş, Paşcanu, Boboc – Olaru, M. Marin, A. Ciobanu – Moruţan, G. Ganea, Măţan
  • Olanda: Scherpen – Zeefuik, P. Schuurs, S. Botman, M. Bakker – Koopmeiners, Ekkelenkamp – Dilrosun, D. de Wit, Gakpo – Boadu
Calificată la al doilea turneu final european consecutiv, după ce a mers până în semifinalele EURO 2019, România îşi începe visul maghiar pe "Bozsik Arena" din Budapesta, într-un meci în care va întâlni semifinalista turneului european din 2013, ultimul la care tinerii batavilor au participat.

Dilema lui Mutu: Petre sau Ganea?

Rămas fără Man, Mihăilă, Ianis Hagi şi Florinel Coman, Adrian Mutu se va baza pe nucleul de jucători de la FCSB, începând cu Vlad şi terminând cu Moruţan şi Olaru, fotbaliştii pe care Mihai Stoichiţă îi consideră liderii formaţiei de tineret a României. Cu o linie de mijloc în care Olaru, Marius Marin şi Ciobanu au locurile asigurate, cu Moruţan şi Măţan distribuiţi pe cele două părţi ale atacului, singurul semn de întrebare al selecţionerului e legat de nouarul care va primi prima şansă: va fi Ganea sau va fi Adrian Petre? Şansele mai mare le are fiul lui Ionel Ganea, mai ales că vârful de la UTA Arad a ajuns la lot abia după ce Valentin Costache, infectat cu COVID-19, a fost anunţat că nu se va recupera la timp pentru a lua parte la turneul final la care a dus naţionala cu golul decisiv marcat în poarta Danemarcei.
 
Aflată la doar prima participare la EURO Under 21 din 2013 încoace, Olanda a impresionat prin forţa atacului în preliminarii, dar l-a pierdut pe Jurrien Timber, fundaşul lui Ajax depistat pozitiv la COVId-19 cu doar câteva zile înaintea meciului cu România. El va fi înlocuit cu Lutsharel Geertruida, de la Feyenoord.

De la aceeaşi oră, 22:00, în Grupa A a Campionatului European Under 21 se mai joacă Ungaria - Olanda.
 

 

 

 

mail-share icon Email
viewscnt

România U21

Ultimele articole Toate articolele