Ultima oră
VIDEO | Farul - CFR Cluj 5-1. Dobrogenii fac recital în duelul fostelor campioane VIDEO | Farul - CFR Cluj 5-1. Dobrogenii fac recital în duelul fostelor campioane
CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 3-1, în primul meci al finalei Diviziei A la feminin CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 3-1, în primul meci al finalei Diviziei A la feminin
Emma Răducanu, eliminată de liderul WTA Iga Swiatek în sferturi la Stuttgart Emma Răducanu, eliminată de liderul WTA Iga Swiatek în sferturi la Stuttgart
Mesaj pentru Horia Tecău Mesaj pentru Horia Tecău
Un arbitru de scaun bulgar a primit interdicţie pe viaţă pentru încălcări legate de corupţie Un arbitru de scaun bulgar a primit interdicţie pe viaţă pentru încălcări legate de corupţie
VIDEO | Soluţie pentru naţională! Louis Munteanu, gol de mare fineţe în poarta celor de la CFR Cluj VIDEO | Soluţie pentru naţională! Louis Munteanu, gol de mare fineţe în poarta celor de la CFR Cluj

Zeii Fotbalului, "aranjament" după 25 de ani: părintele Lucescu, faţă în faţă cu copilul Pirlo. Istoria unei relaţii superbe între Il Luce şi geniul pe care l-a descoperit la 15 ani

Champions League Publicat pe 2 oct 2020
mail-share icon Email
//i0.1616.ro/media/581/3142/38107/19499974/2/lucescu-si-pirlo.jpg
Zeii fotbalului lucrează în permanenţă. Chiar şi după 25 de ani. Şi îi aduc faţă în faţă pe Mircea Lucescu şi Andrea Pirlo, în Dinamo Kiev - Juventus, la un sfert de veac de la momentul în care "Il Luce" îl promova pe tânărul italian la prima echipă a Bresciei. O relaţie superbă, care durează şi acum, îşi va consuma şi un episod de rivalitate în direct pe canalele Look!
 
21 mai 1995. Mircea Lucescu era director tehnic la Brescia, Adelio Moro se afla pe bancă, iar ultimele minute ale unei partide pierdute cu Reggiana (0-2) în sezonul în care Brescia lua drumul Serie B, au rămas în istorie. Cu harul descoperitorului de talente format în România, la Corvinul, Lucescu a mers pe feeling, iar un puşti de 16 ani, pe care abia-l chemase de la echipa a doua, îşi făcea apariţia pe teren. Se numea Andrea Pirlo, iar peste ani şi ani avea să devină un reper inegalabil în istoria fotbalului: "Am fost odată după el la turneul de la Viareggio şi tocmai atunci antrenorul lui nu l-a folosit. Îl luasem deja la seniori, totuşi nu jucase în acel meci la echipa lui de juniori. Era trist. La întoarcere, i-am zis să stea liniştit, că va ajunge un fotbalist fenomenal. Voiam să-i dau încredere, pentru că jucătorii trebuie să aibă încredere. Nu obrăznicie, încredere.
 
Şi Baronio (n. red - Roberto Baronio, secundul lui Pirlo la Juventus) tot băiatul meu e. Avea 17-18 ani când l-am promovat la Brescia. El era mijlocaş defensiv, iar Pirlo juca în faţa lui. Au crescut împreună şi au rămas prieteni", şi-a amintit Lucescu, de curând, primele zile ale lui Pirlo ca jucător profesionist în sportul pe care avea să-l influenţeze permanent.

"Pirlo ar merita Balonul de Aur"

De-a lungul timpului, cu orice ocazie în care Andrea a strălucit, jurnaliştii italieni s-au îndreptat spre "tatăl" Lucescu. Aşa se întâmpla şi în 2012, an în care Pirlo putea câştiga Balonul de Aur. Şi atunci, ca întotdeauna, Lucescu îl sprijinea: "Îl ştiu pe Pirlo foarte bine. Când eram la Brescia, avea doar 15 ani şi jumătate şi deja atrăgea atenţia. De atunci, am rămas în contact. Dezvoltarea lui a fost excepţională şi sunt convins că după tot ce a făcut în acest an (n. red - 2012, an în care Pirlo a câştigat Scudetto cu Juve şi a jucat finala EURO, Italia - Spania 0-4) ar merita Balonul de Aur. Ar fi trebuit să-l câştige pentru a-şi încununa cariera. Pentru mine, el este mereu numărul 1", spunea românul, înaintea revederii cu Pirlo într-un Juventus - Şahtior din grupele Ligii.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38107/19499974/1/ap.jpg

Imagine rară: Pirlo, la debutul pentru Brescia

Pirlo, Gerson al lui Lucescu

Marcat permanent de marea echipă a Braziliei din 1970, campioana mondială despre care mulţi spun că a jucat cel mai frumos fotbal din istorie, Lucescu l-a comparat pe Pirlo cu mijlocaşul Gerson: "A pornit ca număr 10, asta era la mine. Apoi, mult mai târziu, a jucat pe o poziţie mai retrasă, dar şi acolo îşi făcea rolul prin inteligenţă. La el, simţul anticipaţiei era mult mai important decât forţa fizică. Semăna cu brazilianul Gerson, din anii '70, care anticipa totul datorită modului cum se poziţiona pe teren", e descrierea lui Il Luce pentru italianul pe care nu avea cum să nu-l includă în cea mai bună echipă formată din jucători pe care i-a antrenat.

Lucescu, alături şi de antrenorul Pirlo

În vară, când Juventus şi-a îndreptat atenţia spre Pirlo, aflat atunci la cârma echipei a doua a Bătrânei Doamne, sprijinul public al lui Il Luce nu a întârziat să apară. Pe acelaşi ton părintesc, dar sigur pe el, legendarul tehnician român şi-a mai lăudat o dată creaţia: "Pirlo şi Baronio au fost protejaţii mei la Brescia şi au crescut alături de mine. Îi iubesc şi le doresc tot bine. Andrea Pirlo antrenor? Barcelona a făcut acelaşi lucru cu Barcelona, Real Madrid cu Zidane, iar ambii au avut rezultate mari. De ce să nu o facă şi Juve? Pirlo are totul pentru a devenit un mare antrenor. A fost un fotbalist mare, a câştigat mult şi o va face la fel şi ca antrenor. Da, Andrea îşi merită şansa!", puncta Il Luce.
 
La 75 de ani, Lucescu se va ciocni cu elevul său într-o confruntare mult aşteptată. La 41 de ani, cinci peste vârsta la care Il Luce devenea selecţioner al României, Andrea îşi va confrunta zeul care i-a dat şansa să devină fotbalistul legendar din prima parte a secolului 21.
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri