Ultima oră
VIDEO | ”Felicitări jucătorilor mei pentru reacţia de care au dat dovadă”. Interimarul Dican dă lovitura în Bănie VIDEO | ”Felicitări jucătorilor mei pentru reacţia de care au dat dovadă”. Interimarul Dican dă lovitura în Bănie
VIDEO | Brighton - Manchester City 0-4. Pep Guardiola îi predă o lecţie dură lui Roberto De Zerbi VIDEO | Brighton - Manchester City 0-4. Pep Guardiola îi predă o lecţie dură lui Roberto De Zerbi
Ipoteză şocantă! Jucătorii Universităţii Craiova, pe mână cu Mihai Rotaru? | EXCLUSIV Ipoteză şocantă! Jucătorii Universităţii Craiova, pe mână cu Mihai Rotaru? | EXCLUSIV
VIDEO | ”Pentru asta trag, încerc să demonstrez”. Reacţia lui Răzvan Sava, după ce a reuşit o paradă fabuloasă în stilul Lunin VIDEO | ”Pentru asta trag, încerc să demonstrez”. Reacţia lui Răzvan Sava, după ce a reuşit o paradă fabuloasă în stilul Lunin
VIDEO | Costel Gâlcă se aştepta să aibă meci greu cu CFR. ”Am fost prea respectuoşi cu ei” VIDEO | Costel Gâlcă se aştepta să aibă meci greu cu CFR. ”Am fost prea respectuoşi cu ei”
Adrian Mutu a fost ”făcut praf” de un jucător de la CFR, care şi-a anunţat plecarea. ”Pentru mine nu are caracter” Adrian Mutu a fost ”făcut praf” de un jucător de la CFR, care şi-a anunţat plecarea. ”Pentru mine nu are caracter”

VIDEO | Viitorul - Gaz Metan 0-2. Medieşenii dau lovitura la Ovidiu şi trimit echipa lui Hagi pe loc de baraj. Cum arată clasamentul la start de play-out

Farul Constanta Publicat pe 12 apr 2021
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38231/20112119/5/ac.jpg

Gaz Metan Mediaş a obţinut o victorie importantă pe terenul Viitorului, 2-0, şi a trimis echipa patronată de Gică Hagi pe loc de baraj la finalul sezonului regular. La start de play-out, clasamentul din zona "roşie" e foarte strâns, cu o diferenţă de doar şapte puncte între FC Argeş, locul şapte, şi Poli Iaşi, formaţia de pe ultimul loc.
 
De unde începe play-out-ul:
  • FC Argeş - 20 de puncte
  • Chindia - 20
  • Astra - 19
  • UTA Arad - 19
  • Gaz Metan - 17
  • FC Voluntari - 16
  • Viitorul - 16
  • Dinamo - 14
  • Hermannstadt - 13
  • Poli Iaşi - 13
Şocul aşteptat de constănţeni odată cu demiterea lui Mircea Rednic şi revenirea lui Hagi alături de echipă nu s-a văzut şi pe teren! Chiar dacă a început bine, cu Ganea ratând o ocazie mare în minutul trei, Viitorul a primit gol în minutul 28, de la Larie, cu capul, la prima acţiune periculoasă a oaspeţilor. În minutul 39, Valente a plecat pe contraatac, a fentat linia ofsaidului, iar Valentin Cojocaru a devenit victimă sigură! 2-0 pentru Gaz Metan, scor la care Teja ştie ce are de făcut.
 
Repriza a doua s-a desfăşurat după un scenariu uşor de anticipat: Gazul a renunţat la posesie şi a făcut pasul în spate, Viitorul a avut mingea, dar nu şi multe ocazii. Una a fost ratată de spaniolul gAztanaga (50), blocat de Baco din doi metri, iar răspunsul a venit de la Morar (55), al cărui şut a fost respins de Cojocaru. Pe final, Pleşca (83) a respins şuturile lui Pitu şi Jo, iar Gaztanaga (84) a reluat mult peste din câţiva metri, după un corner. Atât şi nimic mai mult, pentru că ofensiva Viitorului nu mai poate produce fotbalul frumos de pe vremea când Hagi cucerea titlul.

Viitorul - Gaz Metan Mediaş 0-2 (Larie 28, Valente 39)

  • Viitorul: Cojocaru - R. Benzar (Boboc 61), Mladen, Dobrosavlevici, Dussaut - C. Matei, Gaztanaga, A. Ciobanu (Grameni 79) - G. Ganea (Jo Santos 43), Tsoumou (Pitu 79), Babunski (Chiţu 61)
  • Rezerve: Căbuz - Grădinaru, Dănuleasa, Buta
  •  
  • Gaz Metan: Pleşca - Baco, Larie, Horj - Butean, Moura, Alceus (Pambou 46), Velisar - Deaconu - Plumbuitu (Valente 10, R. Romeo 85), V. Morar (Mateş 90+3(
  • Rezerve: Buzbuchi - Trif, Ciocan, C. Avram, P. Costea, M. Gheorghe

Minutul 84: O nouă şansă! Pleşca scoate şi lovitura de cap a lui Dobrosavlevici, apoi Gaztanaga trimite mult peste.


Minutul 83: Dublă ocazie a Viitorului! Pitu trage din careu, Pleşca respinge, apoi veteranul din poarta Gazului se opune şi reluării lui Jo Santos, din apropiere.


Minutul 55: Ocazie şi pentru oaspeţi! Vlad Morar recuperează în jumătatea adversă, trimite o torpilă de la distanţă, dar Cojocaru respinge.


Minutul 50: Ocazie mare a Viitorului! Un corner şi un carambol duc mingea la Gaztanaga, dar şutul spaniolului, din doi metri, e respins de Baco.


Minutul 39: GOL GAZ METAN! O minge pierdută de Ciobanu la mijlocul terenului, urmată de o pasă în adâncime, în spatele lui Dobrosavlevici, îl lasă pe Valente singur cu portarul, iar atacantul Gazului finalizează calm, la colţul lung, pentru 2-0.


Minutul 28: GOL GAZ METAN! Deaconu a centrat din corner, Larie a câştigat clar duelul aerian cu George Ganea şi l-a învins pe Cojocaru cu o lovitură de cap la colţul lung.


Minutul 3: Ratare imensă a Viitorului! Tsoumou centreză din dreapta, Babunski sare peste minge, apoi George Ganea finalizează dezastruos, din câţiva metri, şutând în pământ.


Viitorul a pus capăt colaborării cu tehnicianul Mircea Rednic, săptămâna trecută. Decizia a venit ca urmare a unei serii de rezultate extrem de modeste, dobrogenii fiind învinşi şi de ”lanterna roşie”, Poli Iaşi.

Hagi se implică din nou la Viitorul 

Până la finalul sezonului, adică această ultimă etapă a sezonului regulat şi tot play-out-ul, banca tehnică va fi ocupată de Cătălin Anghel, care va fi ajutat de Gică Hagi, astfel ”Regele” începe să se implice mai mult la echipa pe care ca fondat-o, după ce vara trecută a anunţat că se retrage.

Mediaş, două puncte în ultimele două etape 

Gaz Metan Mediaş stă şi ea rău, ba chiar cele două sunt vecine de clasament, pe locurile 12 şi 13, cu un punct în plus, 31, pentru Viitorul. Gaz Metan Mediaş a făcut 0-0 etapa trecută cu Astra, iar anterior scosese tot o remiză, cu Sepsi în deplasare, 1-1.

Echipele probabile:

  • Viitorul: Cojocaru – Dussaut, Mladen, Dobrosavlevici, Boboc – Babunski, Artean, Ciobanu – Matei, Tsoumou, Ganea
  • Mediaş: Pleşca – Yuri, Larie, Horj – Butean, Moura, Alceus, Velisar – Morar, Iancu, Deaconu  

 

 

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Farul Constanta

Ultimele articole Toate articolele